NATO - North Atlantic Treaty Organisation Contact us
Comrades valued U.S. military We ask that pensions MILITARY SUPPORT
Does not decrease RETROACTIVE pgbudau@yahoo.com
PENSION REDUCTION 714EURO - 599 EURO
We ask Comrades valued U.S. military support as not to undermine the military pensions RETROACTIVE
As retired military, with great respect, I ask from you, hoping that the problems that are to a relationship, will be subject to interpellations in parliament, addressed to those responsible for chaos in the military pension. As a Roman army officer, military graduate of the Faculty of Medicine MU activating the military physician, CAPTAIN OF THE MU LOCTIILOR VEGHIME 35ANI at Work, A WORK GROUPS IIA-specific conditions, positions of great responsibility on this line. As such, which is the subject of this letter is just following the study made by me (as an economist and chartered accountant) on line recalculation and review military pensions. I present below, in short, both steps of the theoretical and practical, of how chaos was installed earlier this recalculation activities / review, it became increasingly larger. Thus it was that the revised pension becoming cause for discrimination between military, since the amount was influenced as a result of development of normative acts of government, including minister of national defense orders, some of which are proven by the court as illegal, and the “chance “each of you be found by those who did recalculation / revision of all personal data that formed the basis of this process.
A. Legislative and His way of implementation:
1. In the military pension recalculation by the Minister of National Defence, we proceeded to the request by written request addressed to CMZ Hunedoara, the database of my monthly income, as well as, made by all military action. Mode of preparation of these certificates proving flagrant violation of art. 5 of O.G. 33/2002 regulating the release certificates and the certificates of public authorities and local, as well as of Article 125 of the Government 257/2011 for the approval of the application of Law 263/2010, which refers to the responsibility they have employers or any other holders of records on smooth legality, accuracy and correctness of data entered in the certificates they issue, in to establish, or review of the pension recalculation. State of affairs created during the months of January and February 2011, following the issue of illegal decisions recalculation is extremely known and therefore not refer to it. 2. Was issued and published in Official Gazette no. 81/31.01.2011, Emergency Ordinance No. 1, Article 3 which states: “to review the methodology for calculating pensions are used provided in Annex 3, as follows: • determine score by dividing the monthly salary monthly income gross / net of that month; • annual score is determined by dividing the sum of the 12 monthly scores made in that calendar year; • Annual average score is determined by dividing the number of points result from summing the scores achieved on the complete annual subscription. Complete contribution period referred to in Article 1, is 20 years. “ I pointed this Annex to prove that the contribution period as established unwanted effects due to general legislative framework in relation to different time periods in which retirees and military activity took place. 3. Since the military retirees are included in the category of military personnel both retired before 1995, the year No. 80 was approved law on the military, and after this year, it was natural that specialists committee that dealt with the method military pension calculation (steps described above) to be thought and art. 92 of this statute stating the age limits in the degree and the minimum in much lower level compared to the previous status, as well as nr.164/2001 Act, as amended and supplemented uilterioare, which, in accordance with 12, says that the retirement age fell from 60 years (extension written report up to 62 years) from 55 years to the rank of colonel, 53 years Lt. Col.., 47 years to Major, etc.. For this reason it was imperative that the contribution period of 20 years, to be differentiated for those who have been retired from 60 years upwards and for those who were forced by law to retire at the limit nr.80/1995 age in grade (55 years, 53 years, etc.).. But besides the above mentioned situation for our country’s entry into NATO, has been disbanded military units tens and hundreds, and most of the existing ones were restructured. For this reason the reserve was a lot of military personnel. Compensatory payments granted under the Ordinance nr.7/1998 were not “related to early retirement,” as erroneously says Minister of National Defence in the press conference on 09.06.2011. For example: two soldiers who began their military career at 20 years and retired, as required by law, 60 years and 55 years respectively, will receive different pensions: admitting that for each year the annual score is 1, show that average annual score is different and as such, and pension are different, as follows: 60 years - 20 years = 40 years work, thus resulting annual average score = 2 (40: 20), 55 years - 20 years = 35 years work, produces a yearly average score = 1.75 (35:20). Perhaps you will say that one has worked harder, and the other less, what is true, but is guilty soldier who worked less, since his retirement had not his fault, but because the legislation in force at that date? Conclusion: military pension retired before 1995 will be at least 12.5% higher than those of pensioners who retired under the law 164/2001. 4. Emergency Ordinance no. 1 / 2011, only three annexes, as follows: Appendix 1 on the amount and degree soldelor soldelor corresponding minimum function held military ranks, Annex no. 2 - Average annual salary and the minimum and annex the country. 3-on calculation methodology. I listed those Annexes and their content to demonstrate that, in accordance with Article 8, paragraph 1 of the review methodology for calculating pensions for beneficiaries coming from the defense system, public order and national security, “... gross income / net as appropriate, made monthly, used to calculate monthly score, include the salaries and the assimilated, received by beneficiaries under the laws in force at the time of their granting. “ These rights are listed in paragraphs a) to g). Or, surprisingly O.U. nr.1/2011 refers not only to point a), namely: “... salary tariff monthly / monthly pay / salary classification based on a monthly basis, including indexation, compensation, compensation management / command, wages, balance of merit and Similaire other rights provided by applicable law at that time “, while the income referred to in points b)-d) there is no mention. It would have been right and imperative as similar rights exist for these remarks on the determination and reconstituted according to the law, in case they can not be identified, since these rights are similar salaries as provided in the methodology of calculation. Is this omission accidental, considering that until 1990, were processed payroll once a month by the current CMZ-ins for all units within their radius of activity on those computers with punch cards? Thus, military units had their own computer system (in which case the majority were military units), more states have drawn mine, with changes in military evolution (advances, upgrading, providing rewards and annual awards , ETC.) occurred during the month. These additional states were filed with the provisions of expenditure, which after accounting law were in archive storage within 5 years, then under orders in force that destroys the archive. Behold, the percentage of 12.5% (increase for those retired before 1995 and decrease for those retired after this year) continues to be influenced positively or negatively depending on the identification or similar rights monthly salaries of luck to everyone and be carrying on activities in a computer system unit computer or not. This is why the reference periods in military activity coincides with the beginning and end of each month, as if all changes have occurred only on the first of the month and not during the month. Legislation on military pay very clearly states that payment of wages is made from the date of their production and not on the first of next month as these incomes are reflected in all databases that were used to recalculate / revision of pensions. Conclusion: Although the archive does not exist, it can be reconstructed by consulting agendas extracts the unit is kept as well as payroll and found prizes, rewards or data that occurred changes in the evolution of each military military and income as salary, but have not been consulted on grounds only factors of MoD N. known. Could also retrieve data from records of personnel, where such rights are registered. I am allowed to say the above conclusion, the fact that my personal approach undertaken by the UM.02405 Pitesti, rewards and prizes on the line identifying the period 1976-1990 annual, rather than respond to what I have asked , I have communicated the same data on monthly income that you already knew. 5. Megind further increase or decrease the percentage of revised pension subject to change and respecting Schedule. 1 to O.U.G. 1 / 2011 on how to use the data in Annex 1, meaning that the corresponding result of a military rank includes several classification function coefficients (eg from 3.10 to 3.50 Lt. Col.) and the actual calculation of pension review was used only the minimum coefficient (ie 3.10), disadvantaged military personnel who were employed on functions with coefficients greater than 3.10 (up to a maximum of 3.50 coefientul). In addition to this, the military allowed a framing function provided with a higher grade than it had at the time of appointment.
Annex 1 provides only the amount of OUG1/2011 soldelor soldelor grade and corresponding minimum function held military ranks. 6. During the recalculation / revision no attempt whatsoever to identify or reconstitute the original documents, proof of income made under the observance of GEO fully back 1 / 2011. Rather intentionally created a vicious circle from which you can get whatever you do not. My steps as well as other colleagues who were sent to the ministry of national defense, pension house sector of the Ministry of National Defense, CMZ to which each retiree, and reserves the archive military units that have remained unanswered or possibly a response to indigo.
B. METHOD OF COMMUNICATION OF RISK FACTORS FOR MND The course of military pensions review process
1. The chaos was caused not only by the application of normative acts of communication as well as we had on its website, coupled with delivery throughout the year to review decisions of course only increased by the entrance of the payment on various dates of 2011.
2. As for the communication on its website, data and information were repeated, thus: On 06/09/2011, accompanied by a press conference the minister, who to the delight of those who re-read, we noticed that it is full of elecorale praise and personal facts slowly turned most often to be false. For example, to demonstrate the regularity of data processed and made public, were observed several cases of generalized constant, namely: low pension until 09/06/2011, remained identical to 23/12/2011, including the decision to review, so No way to do something for the benefit of completing the database, pensions that have been posted on 06.09.2011, in amount of 3,000 lei were kept in the same amount as in December 2010, which leads to the idea that not have (re) calculated at all, or may have been deliberately kept at the same level to prove that the Prime Minister and fulfilled their promise, that the pension does not fall below 3,000 lei. The minister said in press conference on 09/06/2011 the review process is complete. We ask the question after this period that pensions were reviewed and were not sent completed review decisions? As a result of complaints made in particular by SCMD, on 29 June 2011, all those pension equal in amount to that in December 2010, posted on its website were arbitrarily increased with higher or lower amounts depending The amount of pension taken before the review process. Based on increases provided by the site were addressed to those cards from the Minister, all with equal or increased pension, which showed that it is all for electoral purposes. Sent review decisions were primarily for those whose pensions have increased, so that in December they received in pension payments and a larger percentage of difference for 2011, although GEO nr.1/2011 down in art. 7 1 “... the adjustment shall be made until 31 March 2012, by establishing payment amounts recovered or ...”, so additional amounts so paid in December as well as during 2011, probably as a mask for campaigning .
The chaos was beyond measure, when the vast majority of pensions under 3,000 lei mentioned on the site that find elevated in review decisions received in late December and early January 2012, have been reduced below the amount taken in December 2010, before starting recalculation process / review. These statements were made public and therefore not exemplify. C. Pursuant to the above, for which I take full responsibility for the assertion, back with the request that the Minister of National Defense to be questioned in parliament about this disorder (a real genocide on an important part of military pensioners) with following questions:
1. What are European countries where contributiveness principle applies to military personnel?
2. Respect the decisions of justice and if so, why not consider data solutions aest favorable effect by various courts and the Court of Appeal, that final and irrevocable?
3. Does the gentleman that was military, was paid for 8 hours as other civilian employees of 24 or 24 hours?
4. How to do the calculation algorithm experimentally on recalculation, military pensions review on the sample, with real or hypothetical, what conclusions were reached, what increases or decreases, or they could not be quantified. If you have been quantified, the quantification coincides with the end result obtained?
5. Why not finding databases to insist on compliance with national legislation and specific regulations? 6. Why in the communication made on different sites to blend in perfectly with the election campaign policies related to the revision of pensions? In this context, if it is honest to admit that is a reward that many reserve officers were registered among UNPR? Understanding that has something to do with keeping the subject of a increased amount of pension? 7. What is the purpose for which it issued Order no. MS132/28.12.2010 to amend Annex 1 to the “Detailed rules on the classification in special conditions and other specific conditions in military activity” approved by Minister of National Defence no. M.116/2002? Is it not a reason to discriminate between active military personnel and reservists? Is it chance that applied in 2011, the date coincides with the implementation of Law nr.263/2010? To eliminate this discrimination, it is considering extending the provisions of this order and the officers retired before that date?
MY CUNANTMULONTUMUL fell from EURO 704 --- 599 EURO
COMMON PRAY GOD son and St. Mary help us
Blessed be the USA and U.S. Army
I want to correspond with a military doctor Catholic
Lt. Col., DR. doctor
GEORGE P. BUDAU
Piata Victoria 11/26
DEVA 330 030 ROMANIA .-- HAS Been Message sent.
January 20, 2009, at 4:02 p.m.
Prayer for Obama
Heavenly Father,
Welcome from the heart
Bless your servers
U.S. PRESIDENT OBAMA
And it fills his heart
The gift of your Spirit,
For proper that totdeana
It will run after you,
Give him long life
The health
Joy, happiness,
Abundance and peace
Amen!
Lt.Colonel doctor (reserve)
Dr.Gheorghe P. Budau.
e-mail pgbudau@yahoo.com 09.01.2012
luni, 9 ianuarie 2012
duminică, 8 ianuarie 2012
REACULARE,REVIZUIRE,REGULARIZARE
Domnului
Presedinte TRAIAN BASESCU
Haos in pensile militare
Recalculare revizuire regularizare
Subsemnatul LT.COL.DR.rez BUDAU V.PUIU GHEORGHE domiciliat in
Deva,Piata Victoriei bl11sc,2ap.26 tel 07238544850 MANDAT22551250 DOSAR 47281
mailto:e-mailpgbudau@yahoo.com
REGULARIZARE 73 MILIOANE LEI IN 2012 pe care trebuie sale platescin 2012
AM CONTESTAT DECIZIA DE PENSIONARE 12.02.2011 CU NR. CP32005
HOTARAREA COMISIEI NR,1271/30.05.2011 COMUNICATA PE 06.06 201RASPUS DUPA APROAPE 4LUNI
RESPINGE CONSTATiTIA RAMANND FARA OBIECT
0BIECTUL ESTE REAL SI ESTE UN DEBIT DE 636 LEI PE LIUNA
TELEFON VERDE 0106.2011 DIMINUAT PENSIA CU 636LEI DE LA 3214lei diminuata 2587 lei
. CONFIMATA DE D-NA GENERAL LUPU 06.09 .SITTUL MapN 3214 diminuata 2587 lei
Am contestat in istanta TRIBUNALUL HUNEDOARA CARE DA O SOLUTIE HALUCINANTA DECLINARE DE COMPETENTA DESI EXISTA O LEGE SA DE O SOLUTIE LOCALA NU LA TRIBUNALUL BUCURESTI INDIFERENT CE SOLUTIE
Numãr unic dosar: 2487/97/2011
Înregistrat în data de: 04.03.2011
Obiect dosar: contestaţie decizie de pensionare
Materia juridicã: Asigurări sociale
Stadiu procesual: Fond
Părţi: BUDĂU PUIU GHEORGHE : Recurent
BUDĂU PUIU GHEORGHE PRIN SIND.CADR.MIL.DISP.ÎN REZ.ŞI RETRAGERE DEVA : Recurent
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA SECTORIALĂ DE PENSII DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : IntimatCĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Recurs 01/07/2011 BUDĂU PUIU GHEORGHE
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data
Detalii 23/06/2011 Amână cauza
Solutie: Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de reprezentanta reclamantului,
30/06/2011 Amână cauza
Solutie: penrtu comunicarea cu pârâtele a precizării de acţiune depusă de reclamant,
08/09/2011 Declinare de competenţă
Solutie: ADMIS EXCEPŢIA NECOMPETENŢEI TERITORIALE INVOCATĂ DIN OFICIU. DECLINAT COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE ÎN FAVOAREA TRIBUNALULUI BUCUREŞTI- SECŢIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
CURTEA DE APEL ALBA
Informaţii detaliate despre dosar
Numãr unic dosar: 2487/97/2011
Înregistrat în data de: 19.10.2011Obiect dosar: contestaţie decizie de pensionare
Materia juridicã: Asigurări sociale
Stadiu procesual: Recurs
Părţi: BUDĂU PUIU GHEORGHE : Recurent
BUDĂU PUIU GHEORGHE PRIN SIND.CADR.MIL.DISP.ÎN REZ.ŞI RETRAGERE DEVA : Recurent
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA SECTORIALĂ DE PENSII DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Recurs 01/07/2011 BUDĂU PUIU GHEORGHE
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data
Detalii
08/12/2011 Termen preschimbat
Solutie: TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 15.12.2011.
15/12/2011 Inadmisibil
Solutie: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Budău Puiu Gheorghe. S-a dispus, prin încheiere separată, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată prin motivele de recurs.
10/05/2012 Termen preschimbat
in toata acesta perioada am facut o depresie majora,mi-s-a desfacut contractul de munca pe28.08.2011 .am fost intenat in Spitul Municipal Hunedoara
AM ADRESAT PETITIE PRESEDINTELUI SI PRIMULUI MINISTRU SI MISTRULUI APARARII NATINALE CU NR.P25406,NR.P24708 SI NR 24067/12.07.2011
CASA DE PENSII SECTORIALANR.P25406 DIN 11.10.2011
RASPUNS MENTIONAM CA
STRUCTURA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIIONALE NU DETINE DATE RFERITOARE LA VENITURILE REALIZATE DE PENSIONARI IN PERIOADA IN CARE ACESTIA AU AVUT CALITATE DE CADRU MILITAR PRIN URMARE VA
INDRUMAM SA VA ADRESATI STRUCTURILOR CARE PASTREAZA STATELE DE PLATA CARE AU ACHITAT DREPTURILE BANESTI RESPECTIVE ?????????
SENNEAZA
DIRECTORUL CASEI DE PENSII SECTORIALEA
COLONEL
SEFUL SERVICIULUI PENSII MILITATE SI DREPTURI BANESTI
COL VIOREL NICULESCU
SEFUL BIROULUI RELATII CU PUBLICUL
COL ORNESTE NEAGU
INTOCMIT
SIMONA VLAD
Presedinte TRAIAN BASESCU
Haos in pensile militare
Recalculare revizuire regularizare
Subsemnatul LT.COL.DR.rez BUDAU V.PUIU GHEORGHE domiciliat in
Deva,Piata Victoriei bl11sc,2ap.26 tel 07238544850 MANDAT22551250 DOSAR 47281
mailto:e-mailpgbudau@yahoo.com
REGULARIZARE 73 MILIOANE LEI IN 2012 pe care trebuie sale platescin 2012
AM CONTESTAT DECIZIA DE PENSIONARE 12.02.2011 CU NR. CP32005
HOTARAREA COMISIEI NR,1271/30.05.2011 COMUNICATA PE 06.06 201RASPUS DUPA APROAPE 4LUNI
RESPINGE CONSTATiTIA RAMANND FARA OBIECT
0BIECTUL ESTE REAL SI ESTE UN DEBIT DE 636 LEI PE LIUNA
TELEFON VERDE 0106.2011 DIMINUAT PENSIA CU 636LEI DE LA 3214lei diminuata 2587 lei
. CONFIMATA DE D-NA GENERAL LUPU 06.09 .SITTUL MapN 3214 diminuata 2587 lei
Am contestat in istanta TRIBUNALUL HUNEDOARA CARE DA O SOLUTIE HALUCINANTA DECLINARE DE COMPETENTA DESI EXISTA O LEGE SA DE O SOLUTIE LOCALA NU LA TRIBUNALUL BUCURESTI INDIFERENT CE SOLUTIE
Numãr unic dosar: 2487/97/2011
Înregistrat în data de: 04.03.2011
Obiect dosar: contestaţie decizie de pensionare
Materia juridicã: Asigurări sociale
Stadiu procesual: Fond
Părţi: BUDĂU PUIU GHEORGHE : Recurent
BUDĂU PUIU GHEORGHE PRIN SIND.CADR.MIL.DISP.ÎN REZ.ŞI RETRAGERE DEVA : Recurent
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA SECTORIALĂ DE PENSII DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : IntimatCĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Recurs 01/07/2011 BUDĂU PUIU GHEORGHE
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data
Detalii 23/06/2011 Amână cauza
Solutie: Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de reprezentanta reclamantului,
30/06/2011 Amână cauza
Solutie: penrtu comunicarea cu pârâtele a precizării de acţiune depusă de reclamant,
08/09/2011 Declinare de competenţă
Solutie: ADMIS EXCEPŢIA NECOMPETENŢEI TERITORIALE INVOCATĂ DIN OFICIU. DECLINAT COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE ÎN FAVOAREA TRIBUNALULUI BUCUREŞTI- SECŢIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
CURTEA DE APEL ALBA
Informaţii detaliate despre dosar
Numãr unic dosar: 2487/97/2011
Înregistrat în data de: 19.10.2011Obiect dosar: contestaţie decizie de pensionare
Materia juridicã: Asigurări sociale
Stadiu procesual: Recurs
Părţi: BUDĂU PUIU GHEORGHE : Recurent
BUDĂU PUIU GHEORGHE PRIN SIND.CADR.MIL.DISP.ÎN REZ.ŞI RETRAGERE DEVA : Recurent
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CASA SECTORIALĂ DE PENSII DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI : Intimat
CĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Recurs 01/07/2011 BUDĂU PUIU GHEORGHE
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data
Detalii
08/12/2011 Termen preschimbat
Solutie: TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 15.12.2011.
15/12/2011 Inadmisibil
Solutie: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Budău Puiu Gheorghe. S-a dispus, prin încheiere separată, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată prin motivele de recurs.
10/05/2012 Termen preschimbat
in toata acesta perioada am facut o depresie majora,mi-s-a desfacut contractul de munca pe28.08.2011 .am fost intenat in Spitul Municipal Hunedoara
AM ADRESAT PETITIE PRESEDINTELUI SI PRIMULUI MINISTRU SI MISTRULUI APARARII NATINALE CU NR.P25406,NR.P24708 SI NR 24067/12.07.2011
CASA DE PENSII SECTORIALANR.P25406 DIN 11.10.2011
RASPUNS MENTIONAM CA
STRUCTURA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIIONALE NU DETINE DATE RFERITOARE LA VENITURILE REALIZATE DE PENSIONARI IN PERIOADA IN CARE ACESTIA AU AVUT CALITATE DE CADRU MILITAR PRIN URMARE VA
INDRUMAM SA VA ADRESATI STRUCTURILOR CARE PASTREAZA STATELE DE PLATA CARE AU ACHITAT DREPTURILE BANESTI RESPECTIVE ?????????
SENNEAZA
DIRECTORUL CASEI DE PENSII SECTORIALEA
COLONEL
SEFUL SERVICIULUI PENSII MILITATE SI DREPTURI BANESTI
COL VIOREL NICULESCU
SEFUL BIROULUI RELATII CU PUBLICUL
COL ORNESTE NEAGU
INTOCMIT
SIMONA VLAD
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
Carta medicului crestin
- Carta medicului crestin
- Carta de medicului crestin expune orientările Viata si Adevărului – medicilor. După cum vom vedea, ne-am bazat in foarte mare masura bazat pe punctele f noastre personale ... Dar ştim cu toţii suntem săraci şi nu de noi înşine depinde pentru a îndeplini aceste obiective. Prin urmare, fără sne pronunţa asupra oamenilor, şi de cum suntem, cu respect şi libertăţile de conştiinţă, ne încurajăm unii pe alţii să se actionam ca şi copii ai lui Dumnezeu pe drumul pe care Cristos ne invită să ia-l. Urmam Am invoca Spiritul Sfânt, cerând puterea lui şi sa avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu să trăim un pic mai bine în fiecare zi apeluand la bunatatea sa.
- Carta Medicilor Crestinii şi studenţior la medicină care doresc să servească şi să protejeze viaţa umană de la concepţie până la moartea naturală.
- Sunt conforme cu etica Jurământul lui Hipocrate şi în avans, în lumina Evangheliei lui Isus Cristos, cu ajutorul de discernământ şi învăţătura Bisericii Universale.
- Ei prin sprijin reciproc în solidaritate reală, în serviciul de pacienti si familiile acestora. Ei se angajează să nu se judece reciproc şi să înveţe să lucreze mai bine în serviciul suferinţei umane omenirii.
- Ei participa cu devotament pentru a servi şi proteja viaţa umană în special atunci faza cand sunt neajutorati ,săraci, fragili, ameninţati sau pe bolnavi, în funcţie de cuvintele lui Cristos: „Ce aţi făcut celor aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei ,-mi-aţi făcut „(Matei 25:40)
- Ca urmare a bunului samariteanului ei caută binele integral al oamenilor de pe plan trupesc, emotional, mental, social si spiritual.
- Ei refuză orice act lipsit de respect a demnităţii de fiinţe umane, inclusiv avortul şi eutanasia. Cercetare şi dragostea de adevăr poate duce, în unele cazuri, lneconcordanta ,intre conştiinţă şi funcţiile publice care se pase poata sprijin reciproc.
- Prin activitatea de motivare luminată de credinţa universala, ea stimulează reciproc pentru a aprofunda competenţele profesionale şi de etică continuu de cercetare cu ajutorul şi călăuzirea magisteriului. În funcţie de tipul lor de exercitiu,pentru care trebuie sa dea un raspuns a provocărilor timpului nostru. Ei intenţionează ca se adreseze nevoilor reale ale pacienţilor lor, atât în domeniul terapeutic în materie de etică biomedicala, sociala si de sănătate şi publice.
- Bazat pe cuvântul lui Cristos: „Fara d mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5), ei plătesc seama la rădăcină viaţa lor în botezul lui Isus, ceea ce le face fiul adoptiv al Tatălui . Sub îndrumarea Spiritului Sfânt, ei se încurajează reciproc să crească în credinţă, să trăiască sacramentele Bisericii şi să se roage în mod regulat.
- Conştienţi de limitele lor şi sărăcia lor, în special în contextul practicii lor profesionale, ei se roage pentru cei bolnavi si au incredere in mila lui Dumnezeu.
- Sărbătoarea Sfintei Fecioare de la Lourdes 11 februarie 2008
Cardinalul Lucian Mureşan
Cel mai nou cardinal român, Lucian Mureşan, şeful Bisericii Greco-Catolice
Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea l-a consacrat cardinal, vineri, pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan - întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, arhiepsicop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia, conform unui comunicat oficial .
Capul Bisericii Greco-Catolice este al treilea prelat uniat ridicat de Vatican la rangul de cardinal. Primul român ridicat la treapta de cardinal a fost matrirul anticomunist Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla. În anul 1991 Alexandru Todea, personalitate copleştitoare, arhiepiscop şi mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, a fost consacrat cardinal.
Episcopului Romei, din Ziua Epifaniei (Boboteaza), care a prezentat numele noilor Cardinali ce urmează a fi consacraţi cu ocazia Consistoriului din data de 18 februarie.Suveranul Pontif a făcut acest anunţ, conform, după Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro, la finalul discursul de dinaintea rugăciunii Angelus.Cu mare bucurie, anunţ că în 18 februarie anul curent va avea loc un Consistoriu în care voi numi 22 de noi membri ai Colegiului Cardinalilor. După cum se ştie, Cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comuniunii Bisericii.
Am decis, mai mult, să ridic la demnitatea de Cardinali un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici, pe meritosul ecleziastic, care s-au distins prin implicarea lor în slujba Bisericii.
Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia şi Făgăraş al Românilor (România);
Noii Cardinali provin din diferite părţi ale lumii şi îşi desfăşoară diverse slujiri pentru Sfântul Scaun sau în contact direct cu credincioşii ca Părinţi şi Păstori ai unor Biserici particulare. Doresc să vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru noii aleşi, cerând mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, pentru ca ei să ştie să mărturisească întotdeauna cu curaj şi dedicare iubirea lor pentru Cristos şi pentru Biserica Sa.
Cine este noul Cardinal român ?
Monseniorul Lucian Mureşan s-a născut în Eparhia de Maramureş, la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru şi Maria (n. Breban), buni creştini români uniţi, în casa cărora se trăia o intensă viaţă creştină catolică. A urmat studiile primare I-VI în localitatea natală [1938-1944], apoi liceul Gheorghe Şincai din Baia Mare, clasele I-IV de liceu [1944-1948].Prin reforma învăţământului din anul 1948, se scoate religia din toate şcolile din ţară; dar mai ales având în vedere că prin Decretul nr. 358 din 1948 al Marii Adunări Naţionale, Biserica Română Unită cu Roma este suprimată cu brutalitate şi scoasă înafara legii, elevul Lucian, pentru că nu-şi mai vedea realizabil visul şi dorinţa de a se pregăti şi a deveni preot, se retrage din liceu.
Între 1948-1951 urmează o şcoală de prelucrare a lemnului (mobilă fină) în Baia Mare, cu activitate la locul de muncă, şi în paralel se pregăteşte şi susţine examenele la forma de învăţământ fără frecvenţă, pentru completarea claselor liceale. Din 1951 până în 1954 satisface serviciul militar, obligatoriu în acea vreme, în timpul căruia urmează, la Turnişor (Sibiu), şcoala de ofiţeri de aviaţie.
După terminarea acesteia este detaşat la unitatea militară din Craiova, batalionul de aviaţie cu reacţie. În anul 1953, pe baza apartenenţei confesionale la Biserica Greco-Catolică, este considerat persoană indezirabilă şi este transferat de la aviaţie la detaşamentul de muncă de la Bicaz, la construcţia primei hidrocentrale din ţară.
În 1954 lăsat la vatră, aşteaptă în taină să se ivească o posibilitate de a urma teologia, lucrând în diverse locuri. La sugestia Episcopului Iuliu Hossu şi cu binecuvântarea Episcopului Alexandru Russu, la propunerea Pr. prof. dr. Silviu Augustin Prunduş, în anul 1955 eliberându-se din închisoare,
Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească, în mod excepţional, cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare dieceză a Bisericii Române Unite, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. Printre aceştia era şi Lucian Mureşan. Ceilalţi au fost: Pantelimon Aştelean, Vasile Abrudan, Virgil Florian şi Ioan Sălăjan. Încă în primul an de studii, V. Abrudan şi I. Sălăjan se retrag, din proprie iniţiativă, iar în anul doi de studii se retrage şi V. Florian; astfel, continuă studiile doar doi: P. Aştelean şi L. Mureşan.
În anul IV de studii, cei doi sunt convocaţi la rectoratul institutului şi li se comunică, de către Rector, că sunt exmatriculaţi de către Departamentul Cultelor şi că în timp de 24 de ore sunt obligaţi să părăsească nu numai Institutul, ci şi oraşul. Din punct de vedere ecleziastic şi canonic nu exista nici o motivaţie a exmatriculării.
Revine în locurile natale. Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an bate la porţile intreprinderilor miniere şi ale şantierelor de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic. După un an de tatonări reuşeşte să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, se transferă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990. Cu toată prigoana, a sfidat intimidările şi ameninţările şi nu a renunţat la visul de a deveni preot, continuând studiile în clandestinitate, cu profesorii rămaşi în libertate de la fostele Academii Teologice. Tot în clandestinitate îşi susţine examenul de licenţă. După eliberarea episcopilor din închisori prin decretul de graţiere din 1964, visul la preoţie i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureşului, Dr. Ioan Dragomir. Devine astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri.
După hirotonirea sa ca preot, începe pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi. În acest timp desfăşoară o intensă activitate de pastoraţie. După trecerea la Tatăl a episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985, deţine, până în 9 august 1986, funcţia de Ordinarius provizoriu al Diecezei de Maramureş, iar de la această dată ca titular, numit şi instalat de către IPSS Mitropolitul Alexandru Todea, la alegerea şi propunerea Capitlului Diecezan.
Activitatea Episcopiei de Maramureş, în anii clandestinităţii, a fost condusă de Episcopul auxiliar Ioan Dragomir (1950-1985), iar apoi de către viitorul Arhiepiscop Major şi Mitropolit al Blajului, Părintele Lucian Mureşan (1986-1995), amândoi maramureşeni. Evenimentele din decembrie 1989 şi legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-au găsit ca Ordinarius al Diecezei Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare.
Reconfirmarea şi numirea ca
Episcop de Maramureş s-a făcut în luna martie 1990, iar consacrarea a avut loc la 27 mai 1990, la Baia Mare. În cadrul Liturghiei arhiereşti festive, sub cerul liber, pontificată de către Mitropolitul Alexandru Todea, în prezenţa delegatului papal, Arhiepiscopul Guido Del Mestre şi de Ioan Ploscaru, Episcopul de Lugoj, preotul Lucian devine al treilea Episcop, în ordine cronologică, al Maramureşului, după Dr. Alexandru Rusu (†1963 la Gherla) şi Dr. Ioan Dragomir. Această ceremonie de consacrare de episcopi greco-catolici a fost prima care a avut loc în libertate, după 1989, de faţă fiind peste 20.000 credincioşi, pe esplanada Monumentului Ostaşului Român, împodobit simbolic cu un imens rozariu de garoafe roşii.
Cortegiul celor peste o sută de preoţi în drum spre locul consacrării avea în faţă un număr impresionant de credincioşi. A fost totodată şi prima întâlnire a credincioşilor cu reprezentanţii Papei Ioan Paul al II-lea şi prima întâlnire a întregii ierarhii greco-catolice cu credincioşii, adunaţi într-o manifestare publică de mari proporţii.
În cadrul ceremoniei au fost citite, în limba latină şi română, numirile prin care Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea l-a investit în funcţia de Episcop al Maramureşului pe preotul Lucian Mureşan şi decretul-lege prin care Preşedintele ţării îl recunoştea ca Episcop, Monseniorul Arhiepiscop Del Mestre transmiţând Episcopului consacrat şi credincioşilor prezenţi salutul cordial al Sfântului Părinte şi Binecuvântarea Sa Apostolică. Prin grija noului Episcop s-a deschis în premieră la Baia Mare Institutul Teologic de grad universitar, care a început anul şcolar universitar 1990-91 cu 70 de studenţi la cursurile de zi şi 20 la fără frecvenţă. Tot aici, la cursurile de trei ani ale Facultăţii de Teologie Didactică-Catehetică, au început 89 de tineri şi tinere, care vor preda copiilor şi elevilor educaţie moral-religioasă în orele de religie.
Din 4 iulie 1994 este numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, succedând Eminenţei Sale Cardinal Dr. Alexandru Todea, a cărui sănătate l-a obligat să se retragă. La 27 august 1994 este instalat la Blaj. Între 1998-2001 şi apoi din nou din 2004 este Preşedinte al Conferinţei Episcopale Catolice din România, care reuneşte ierarhia Bisericilor Catolice de ambele rituri, latin (romano-catolic) şi oriental (greco-catolic).
Din 26 mai 2003 este numit, de către Papa Ioan Paul al II-lea, membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.
La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, prin Bula Ad totius Dominici gregis.
Este intronizat ca Arhiepiscop Major la 30 aprilie 2006, în prezenţa Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Preafericirea Sa Ignaţiu Moussa I Cradinal Daoud, şi a Excelenţei Sale Mons. Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. A iniţiat şi sprijinit lucrările de restaurare generală a Catedralei Mitropolitane Sfânta Treime din Blaj, încheiate în 1994.
Deschide şi participă la cele 4 sesiuni ale celui de-al IV-lea Conciliu Provincial al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, desfăşurat între anii 1995-1998. Participă, în 1995, la festivităţile ocazionate de aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Misiunii Catolice Române din Paris, unde celebrează Liturghia în limba română în Catedrala Notre Dame. Participă la consacrarea Episcopului John Michael Botean al Eparhiei Românilor Uniţi din Statele Unite ale Americii, în 1996. După câţiva ani pregătitori, în 1997 se obţine Nihil obstat de la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor pentru deschiderea procesului de canonizare a celor şapte Episcopi greco-catolici mărturisitori, proces pe care îl patronează.
A susţinut demersurile pentru aducerea în ţară, de la Roma, a rămăşiţelor pământeşti ale Episcopului Ioan Inocenţiu Micu, în luna august a anului 1997 când avea să fie primit, după 252 ani de exil, în Catedrala Blajului, de el ctitorită.
Tot în timpul arhipăstoririi IPSS Lucian a avut loc istorica vizită a Papei Ioan Paul II în România, în zilele 7-9 mai 1999. În Anul Jubiliar 2000, s-a implicat în organizarea pelerinajului naţional la Roma, care a culminat cu Sfânta Liturghie concelebrată cu Sfântul Părinte Papa, în limba română, în Bazilica Sfântul Petru, cu participarea câtorva mii de pelerini români. Reuşeşte reeditarea, cu ajutorul Sfântului Scaun, în anul
2000, a Bibliei de la Blaj, la 205 ani de la apariţia acesteia.
A sprijinit şi participat la toate manifestările prilejuite de aniversarea, în 2003, a 150 de ani de Mitropolie la Blaj. Aprobă şi binecuvântează seria manifestărilor legate de aniversarea a 250 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti de la Blaj, în timpul Episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754.
În anii de slujire arhierească, a efectuat nenumărate vizite pastorale, cu sfinţiri de noi pietre de temelie pentru biserici, sfinţiri de noi biserici sau de biserici restaurate, de case parohiale şi hirotonii de noi preoţi.
Participă la pelerinajele tradiţionale ale Provinciei Mitropolitane. În toate aceste ocazii a ţinut nenumărate predici, meditaţii, cuvinte de învăţătură. Sprijină reeditarea diferitelor cărţi de cult precum şi a diferite cărţi de teologie patristică, spirituală, dogmatică şi biblică.
A participat la diverse întâlniri la Roma (Sinodul pentru Viaţa Consacrată, 1994; Sinodul Episcopilor Europeni, 1998, Sinodul Episcopilor Europeni, 2005), este preşedintele părţii greco-catolice la Întâlnirile Comisiei Mixte de Dialog Greco-Catolic – Ortodox.
Lucrări:
Carte de rugăciuni pentru copii, Blaj, 2002; Carte de Rugăciuni, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 424 ;
Să iubeşti până la sfârşit, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2004, pp. 127;
Bucură-Te ceea ce eşti plină de har. Rugăciuni şi devoţiuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ed. Buna Vestire, Blaj, pp. 207; Preotul, omul credinţei şi al sacrului, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 102;
Cuvânt de mulţumire şi binecuvântare (Cuvânt înainte), în Francisc Pall, Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma (1745-1768), vol. I, Ediţie îngrijită de Ladislau Gyemant, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, pp. V-VI;
Cuvânt, în Spiritualitate transilvană şi istorie europeană, editori Iacob Mârza & Ana Dumitran, Alba Iulia, 1999, pp. 17-21; Discursul rostit la Roma în Bazilica San Pietro, la 9 mai 2000, în vol. Trei sute de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, pp. 138-139;
Cuvântul sărbătoresc rostit cu ocazia aniversării jubiliare a 300 de ani de la Unirea cu Roma, în Ibidem, pp. 150-154 (după «Unirea», nr. 9, 2000, pp. 6-7);
Omelia rostită în 16 decembrie 2000, în Catedrala din Lugoj la celebrarea a 300 de ani de la Unire, în Ibidem, pp. 251-254;
Cuvânt Înainte la Nicolae Pura, Simfonia Mariei, ediţie îngrijită de Ioan Fărcaş, Prefaţă Ion Buzaşi, Prefaţă Ioan Irineu Fărcaş, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2002, pp. 5-7;
Cuvânt înainte, în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, p. 7-8; ed. II-a, 2003; IPSS Lucian, Cuvânt înainte în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, pp. 7-8, ed. II-a,
Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Exerciţii spirituale pentru sufletele consacrate, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2003, pp. 9-10.
Cuvânt Înainte, la Anton Rus – Aura Gherman, Catacombe şi Lumini, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 7-8;
Blajul, cetate de lumină şi credinţă, în care Dumnezeu lucrează (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Blajul, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 136;
Cuvântul Episcopului Ioan Suciu se aude şi azi (Cuvânt înainte), la Ioan Suciu, Tăria creştină, ediţie îngrijită de Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006. pp. 211;
Paştile, Preasfântă şi minunată sărbătoare (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Cununa Învierii – tradiţii, datini şi obiceiuri de Paşti, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006, pp. 103;
Lumină şi suflet din lumina şi sufletul Blajului românesc şi creştin (Cuvânt înainte), la Calendarul de la Blaj, serie nouă, an I (XXVI), Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006.
Numeroase Pastorale de Crăciun şi Paşti, publicate în «Tinerimea creştină» de la Baia Mare şi apoi «Unirea» de la Blaj.
Referinţe bibliografice: Ioan Bota şi Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), ed. II-a, Patmos, 1998, pp. 31-32;
Ştirban, Codruţa Maria-Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii Române Unite, Ed. Muzeului Sătmărean, 2000, p. 504-506; 516-517;
Annuario Pontificio per l’anno 2003, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano, 2003, p. 219, 1019. bru.ro
Ce este un cardinal ?
Cardinal este titlu acordat în exclusivitate de Suveranul Pontif celor mai apropiați colaboratori ai săi.
Forma completă a titulaturii este « Sanctae Romanae Ecclesiae Cardinalis », Cardinal al Sfintei Biserici Romane.
Cardinalii formează împreună Colegiul Cardinalilor. Acestui for îi revine din anul 1179 prerogativa alegerii noului papă. În 1586 numărul cardinalilor a fost fixat la 70. Ulterior această prevedere a fost modificată. Drept de vot au cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani. În anul 2006, numărul celor care îndeplinesc această condiție era de 120, număr maxim fixat de papa Paul al VI-lea.
În fruntea Colegiului Cardinalilor stă Cardinalul-Decan. Această funcție este îndeplinită în prezent de cardinalul Angelo Sodano. Cardinalul-Decan poartă în mod tradițional demnitatea de episcop de Ostia, conform.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), este o Biserică de tradiţie răsăriteană în deplină comuniune cu Scaunul Romei. Din punct de vedere canonic, BRU este o Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat de Biserica Patriarhală. În structura ei intră Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, care are alte patru Eparhii sufragane, conform BRU.
Martiriul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
La începuturile sale, Biserica Română Unită cu Roma a fost pusă sub jurisdicția arhiepiscopului romano-catolic de Esztergom, care îndeplinea funcția de Principe-Primat al Ungariei.
Astfel episcopul greco-catolic din Blaj se afla subordonat canonic celui romano-catolic din Strigoniu (Esztergom). În anul 1777 a fost înființată ce-a de-a doua episcopie unită românească, Episcopia de Oradea Mare, subordonată inițial tot Arhiepiscopiei de Esztergom.
Situația s-a schimbat la 26 noiembrie 1853, când prin bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua” Papa Pius al IX-lea a ridicat Episcopia Română Unită de Făgăraș și Alba Iulia la rangul de mitropolie, cu Episcopia de Oradea drept sufragană.
Astfel Biserica Română Unită cu Roma a devenit provincie bisericească de sine stătătoare, subordonată direct Sfântului Scaun, ieșind deci de sub jurisdicția arhiepiscopului primat al Ungariei.
Totodată au fost înființate două episcopii noi, cea de Lugoj și cea de Gherla, care au fost subordonate ierarhic (ca episcopii sufragane) Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. Primul mitropolit al Blajului a fost Alexandru Șterca Șuluțiu.
În perioada interbelică a fost înființată Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia Mare, ca a patra episcopie sufragană a Arhiepiscopiei de la Blaj.
La 3 septembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prin care episcopul Ioan Suciu, considerat vârful rezistenței anticomuniste din BRU, a fost depus din funcție de Guvernul Petru Groza. La 18 septembrie 1948 au fost depuși din funcție ceilalți episcopi uniți, cu excepția lui Vasile Aftenie, episcopul-vicar pentru București, și a lui Iuliu Hossu, episcop de Cluj, considerați mai concesivi.
Autoritățile comuniste au organizat pentru data de 1 octombrie 1948 o adunare a clerului greco-catolic, răspândind știrea că întrunirea va fi prezidată la Cluj de episcopul Iuliu Hossu. Acesta însă a reușit să trimită în data de 30 septembrie o scrisoare circulară prin care anunța excomunicarea latae sententiae a celor care vor participa la adunarea de trecere la Biserica Ortodoxă Română.
În aceste condiții întrunirea nu s-a desfășurat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, ci la mică distanță, în sala de sport a Liceului Barițiu. La adunare a participat un singur protopop unit, Traian Belașcu, protopop de Țichindeal, și 37 de preoți de mir, dintre care doi au refuzat să semneze proclamația de trecere la BOR.
Cei 36 au fost primiți în după-amiaza zilei de 1 octombrie de episcopul ortodox Nicolae Colan, după care au plecat spre București, pentru primirea la Palatul Patriarhal, urmată de o slujbă la Biserica Sf. Spiridon Nou, prezidată de patriarhul Justinian Marina.
În zilele de 27-29 octombrie 1948 au fost arestați toți cei sașe episcopi greco-catolici din România, inclusiv Vasile Aftenie și Iuliu Hossu, și duși mai întâi la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au fost vizitați de mai multe ori de patriarhul Justinian, apoi la Mănăstirea Căldărușani și, în cele din urmă, despărțiți, în arestul Ministerului de Interne și la închisoarea Văcărești.
În data de 8 noiembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis și Iuliu Hossu, ultimul episcop greco-catolic aflat încă formal în funcție (deși arestat cu zece zile înainte).
La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic și exproprierea tuturor bunurilor acestuia.
În timpul clandestinității au fost făcute mai multe demersuri de relegalizare a Bisericii Unite. Punctul de vedere oficial al autorităților comuniste și al Bisericii Ortodoxe Române era acela că Biserica Română Unită ar fi încetat să existe. Această teză corespundea deopotrivă intereselor statului comunist, cât și Bisericii Ortodoxe Române, chemată să furnizeze un alibi pentru versiunea oficială a dispariției credincioșilor greco-catolici.
La 12 august 1956 a avut loc la Cluj în plină stradă o liturghie duminicală greco-catolică celebrată de preotul Vasile Chindriș, cu o participare numeroasă (ca. 3.000 de persoane). În urma acestei demonstrații, dublată de o vastă mișcare petiționară, a urmat un nou val de arestări și condamnări ale liderilor rezistenței greco-catolice.
Nunţiul Luigi Poggi, însărcinatul special pentru ameliorarea relațiilor cu Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România și Bulgaria între 1973-1986
În data de 26 mai 1973, în cursul unei vizite oficiale în Italia, Nicolae Ceaușescu a fost primit în audiență particulară de către papa Paul al VI-lea, ocazie cu care Ceaușescu a afirmat cu privire la chestiunea Bisericii Române Unite: « o socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român. »
În noiembrie-decembrie 1973 a avut loc prima vizită a nunțiului Luigi Poggi în România, desfășurată cu condiția ca acesta să nu întâlnească episcopi greco-catolci.
Chiar și solicitarea lui Poggi de a vizita mormântul lui Iuliu Hossu din cimitirul Bellu a fost refuzată, pe motiv că « Hossu nu este un mort oarecare ».
Principala dificultate în calea ameliorării relațiilor dintre România și Sfântul Scaun a fost problema Bisericii Unite, autoritățile comuniste fiind dispuse la o apropiere doar cu condiția « totalei abandonări de către Vatican a problemei fostului cult greco-catolic ».
Consacrarea episcopală a lui Traian Crișan în data de 6 ianuarie 1982 la Roma a stârnit o reacție vehementă din partea conducerii Bisericii Ortodoxe Române, reacție orchestrată de autorități.
Consacrarea episcopală și predica ținută de papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia respectivă au fost dezavuate în ședința Sfântului Sinod din 10-11 ianuarie 1982, iar patriarhul Iustin Moisescu a trimis o telegramă de protest către papa Ioan Paul al II-lea, telegramă publicată în ziarele centrale din 14 ianuarie 1982.
Papa Ioan Paul al II-lea se pronunțase încă de la începutul pontificatului său pentru scoaterea Bisericii Române Unite din ilegalitate.
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, disidenta Doina Cornea și alți cinci intelectuali clujeni au solicitat legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma.
Prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naționale a abrogat decretul 358 din 1 decembrie 1948. Situația juridică a lăcașelor de cult greco-catolice trecute în posesia Bisericii Ortodoxe Române urmează să fie reglementată printr-o lege specială,
Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea l-a consacrat cardinal, vineri, pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan - întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, arhiepsicop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia, conform unui comunicat oficial .
Capul Bisericii Greco-Catolice este al treilea prelat uniat ridicat de Vatican la rangul de cardinal. Primul român ridicat la treapta de cardinal a fost matrirul anticomunist Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla. În anul 1991 Alexandru Todea, personalitate copleştitoare, arhiepiscop şi mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, a fost consacrat cardinal.
Episcopului Romei, din Ziua Epifaniei (Boboteaza), care a prezentat numele noilor Cardinali ce urmează a fi consacraţi cu ocazia Consistoriului din data de 18 februarie.Suveranul Pontif a făcut acest anunţ, conform, după Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro, la finalul discursul de dinaintea rugăciunii Angelus.Cu mare bucurie, anunţ că în 18 februarie anul curent va avea loc un Consistoriu în care voi numi 22 de noi membri ai Colegiului Cardinalilor. După cum se ştie, Cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comuniunii Bisericii.
Am decis, mai mult, să ridic la demnitatea de Cardinali un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici, pe meritosul ecleziastic, care s-au distins prin implicarea lor în slujba Bisericii.
Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia şi Făgăraş al Românilor (România);
Noii Cardinali provin din diferite părţi ale lumii şi îşi desfăşoară diverse slujiri pentru Sfântul Scaun sau în contact direct cu credincioşii ca Părinţi şi Păstori ai unor Biserici particulare. Doresc să vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru noii aleşi, cerând mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, pentru ca ei să ştie să mărturisească întotdeauna cu curaj şi dedicare iubirea lor pentru Cristos şi pentru Biserica Sa.
Cine este noul Cardinal român ?
Monseniorul Lucian Mureşan s-a născut în Eparhia de Maramureş, la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru şi Maria (n. Breban), buni creştini români uniţi, în casa cărora se trăia o intensă viaţă creştină catolică. A urmat studiile primare I-VI în localitatea natală [1938-1944], apoi liceul Gheorghe Şincai din Baia Mare, clasele I-IV de liceu [1944-1948].Prin reforma învăţământului din anul 1948, se scoate religia din toate şcolile din ţară; dar mai ales având în vedere că prin Decretul nr. 358 din 1948 al Marii Adunări Naţionale, Biserica Română Unită cu Roma este suprimată cu brutalitate şi scoasă înafara legii, elevul Lucian, pentru că nu-şi mai vedea realizabil visul şi dorinţa de a se pregăti şi a deveni preot, se retrage din liceu.
Între 1948-1951 urmează o şcoală de prelucrare a lemnului (mobilă fină) în Baia Mare, cu activitate la locul de muncă, şi în paralel se pregăteşte şi susţine examenele la forma de învăţământ fără frecvenţă, pentru completarea claselor liceale. Din 1951 până în 1954 satisface serviciul militar, obligatoriu în acea vreme, în timpul căruia urmează, la Turnişor (Sibiu), şcoala de ofiţeri de aviaţie.
După terminarea acesteia este detaşat la unitatea militară din Craiova, batalionul de aviaţie cu reacţie. În anul 1953, pe baza apartenenţei confesionale la Biserica Greco-Catolică, este considerat persoană indezirabilă şi este transferat de la aviaţie la detaşamentul de muncă de la Bicaz, la construcţia primei hidrocentrale din ţară.
În 1954 lăsat la vatră, aşteaptă în taină să se ivească o posibilitate de a urma teologia, lucrând în diverse locuri. La sugestia Episcopului Iuliu Hossu şi cu binecuvântarea Episcopului Alexandru Russu, la propunerea Pr. prof. dr. Silviu Augustin Prunduş, în anul 1955 eliberându-se din închisoare,
Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească, în mod excepţional, cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare dieceză a Bisericii Române Unite, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. Printre aceştia era şi Lucian Mureşan. Ceilalţi au fost: Pantelimon Aştelean, Vasile Abrudan, Virgil Florian şi Ioan Sălăjan. Încă în primul an de studii, V. Abrudan şi I. Sălăjan se retrag, din proprie iniţiativă, iar în anul doi de studii se retrage şi V. Florian; astfel, continuă studiile doar doi: P. Aştelean şi L. Mureşan.
În anul IV de studii, cei doi sunt convocaţi la rectoratul institutului şi li se comunică, de către Rector, că sunt exmatriculaţi de către Departamentul Cultelor şi că în timp de 24 de ore sunt obligaţi să părăsească nu numai Institutul, ci şi oraşul. Din punct de vedere ecleziastic şi canonic nu exista nici o motivaţie a exmatriculării.
Revine în locurile natale. Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an bate la porţile intreprinderilor miniere şi ale şantierelor de construcţii, fiind respins pe motiv că a fost teolog catolic. După un an de tatonări reuşeşte să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Începând să fie persecutat şi aici, se transferă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990. Cu toată prigoana, a sfidat intimidările şi ameninţările şi nu a renunţat la visul de a deveni preot, continuând studiile în clandestinitate, cu profesorii rămaşi în libertate de la fostele Academii Teologice. Tot în clandestinitate îşi susţine examenul de licenţă. După eliberarea episcopilor din închisori prin decretul de graţiere din 1964, visul la preoţie i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureşului, Dr. Ioan Dragomir. Devine astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri.
După hirotonirea sa ca preot, începe pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi. În acest timp desfăşoară o intensă activitate de pastoraţie. După trecerea la Tatăl a episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985, deţine, până în 9 august 1986, funcţia de Ordinarius provizoriu al Diecezei de Maramureş, iar de la această dată ca titular, numit şi instalat de către IPSS Mitropolitul Alexandru Todea, la alegerea şi propunerea Capitlului Diecezan.
Activitatea Episcopiei de Maramureş, în anii clandestinităţii, a fost condusă de Episcopul auxiliar Ioan Dragomir (1950-1985), iar apoi de către viitorul Arhiepiscop Major şi Mitropolit al Blajului, Părintele Lucian Mureşan (1986-1995), amândoi maramureşeni. Evenimentele din decembrie 1989 şi legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-au găsit ca Ordinarius al Diecezei Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare.
Reconfirmarea şi numirea ca
Episcop de Maramureş s-a făcut în luna martie 1990, iar consacrarea a avut loc la 27 mai 1990, la Baia Mare. În cadrul Liturghiei arhiereşti festive, sub cerul liber, pontificată de către Mitropolitul Alexandru Todea, în prezenţa delegatului papal, Arhiepiscopul Guido Del Mestre şi de Ioan Ploscaru, Episcopul de Lugoj, preotul Lucian devine al treilea Episcop, în ordine cronologică, al Maramureşului, după Dr. Alexandru Rusu (†1963 la Gherla) şi Dr. Ioan Dragomir. Această ceremonie de consacrare de episcopi greco-catolici a fost prima care a avut loc în libertate, după 1989, de faţă fiind peste 20.000 credincioşi, pe esplanada Monumentului Ostaşului Român, împodobit simbolic cu un imens rozariu de garoafe roşii.
Cortegiul celor peste o sută de preoţi în drum spre locul consacrării avea în faţă un număr impresionant de credincioşi. A fost totodată şi prima întâlnire a credincioşilor cu reprezentanţii Papei Ioan Paul al II-lea şi prima întâlnire a întregii ierarhii greco-catolice cu credincioşii, adunaţi într-o manifestare publică de mari proporţii.
În cadrul ceremoniei au fost citite, în limba latină şi română, numirile prin care Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea l-a investit în funcţia de Episcop al Maramureşului pe preotul Lucian Mureşan şi decretul-lege prin care Preşedintele ţării îl recunoştea ca Episcop, Monseniorul Arhiepiscop Del Mestre transmiţând Episcopului consacrat şi credincioşilor prezenţi salutul cordial al Sfântului Părinte şi Binecuvântarea Sa Apostolică. Prin grija noului Episcop s-a deschis în premieră la Baia Mare Institutul Teologic de grad universitar, care a început anul şcolar universitar 1990-91 cu 70 de studenţi la cursurile de zi şi 20 la fără frecvenţă. Tot aici, la cursurile de trei ani ale Facultăţii de Teologie Didactică-Catehetică, au început 89 de tineri şi tinere, care vor preda copiilor şi elevilor educaţie moral-religioasă în orele de religie.
Din 4 iulie 1994 este numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, succedând Eminenţei Sale Cardinal Dr. Alexandru Todea, a cărui sănătate l-a obligat să se retragă. La 27 august 1994 este instalat la Blaj. Între 1998-2001 şi apoi din nou din 2004 este Preşedinte al Conferinţei Episcopale Catolice din România, care reuneşte ierarhia Bisericilor Catolice de ambele rituri, latin (romano-catolic) şi oriental (greco-catolic).
Din 26 mai 2003 este numit, de către Papa Ioan Paul al II-lea, membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.
La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, prin Bula Ad totius Dominici gregis.
Este intronizat ca Arhiepiscop Major la 30 aprilie 2006, în prezenţa Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Preafericirea Sa Ignaţiu Moussa I Cradinal Daoud, şi a Excelenţei Sale Mons. Jean-Claude Périsset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. A iniţiat şi sprijinit lucrările de restaurare generală a Catedralei Mitropolitane Sfânta Treime din Blaj, încheiate în 1994.
Deschide şi participă la cele 4 sesiuni ale celui de-al IV-lea Conciliu Provincial al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, desfăşurat între anii 1995-1998. Participă, în 1995, la festivităţile ocazionate de aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Misiunii Catolice Române din Paris, unde celebrează Liturghia în limba română în Catedrala Notre Dame. Participă la consacrarea Episcopului John Michael Botean al Eparhiei Românilor Uniţi din Statele Unite ale Americii, în 1996. După câţiva ani pregătitori, în 1997 se obţine Nihil obstat de la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor pentru deschiderea procesului de canonizare a celor şapte Episcopi greco-catolici mărturisitori, proces pe care îl patronează.
A susţinut demersurile pentru aducerea în ţară, de la Roma, a rămăşiţelor pământeşti ale Episcopului Ioan Inocenţiu Micu, în luna august a anului 1997 când avea să fie primit, după 252 ani de exil, în Catedrala Blajului, de el ctitorită.
Tot în timpul arhipăstoririi IPSS Lucian a avut loc istorica vizită a Papei Ioan Paul II în România, în zilele 7-9 mai 1999. În Anul Jubiliar 2000, s-a implicat în organizarea pelerinajului naţional la Roma, care a culminat cu Sfânta Liturghie concelebrată cu Sfântul Părinte Papa, în limba română, în Bazilica Sfântul Petru, cu participarea câtorva mii de pelerini români. Reuşeşte reeditarea, cu ajutorul Sfântului Scaun, în anul
2000, a Bibliei de la Blaj, la 205 ani de la apariţia acesteia.
A sprijinit şi participat la toate manifestările prilejuite de aniversarea, în 2003, a 150 de ani de Mitropolie la Blaj. Aprobă şi binecuvântează seria manifestărilor legate de aniversarea a 250 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti de la Blaj, în timpul Episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754.
În anii de slujire arhierească, a efectuat nenumărate vizite pastorale, cu sfinţiri de noi pietre de temelie pentru biserici, sfinţiri de noi biserici sau de biserici restaurate, de case parohiale şi hirotonii de noi preoţi.
Participă la pelerinajele tradiţionale ale Provinciei Mitropolitane. În toate aceste ocazii a ţinut nenumărate predici, meditaţii, cuvinte de învăţătură. Sprijină reeditarea diferitelor cărţi de cult precum şi a diferite cărţi de teologie patristică, spirituală, dogmatică şi biblică.
A participat la diverse întâlniri la Roma (Sinodul pentru Viaţa Consacrată, 1994; Sinodul Episcopilor Europeni, 1998, Sinodul Episcopilor Europeni, 2005), este preşedintele părţii greco-catolice la Întâlnirile Comisiei Mixte de Dialog Greco-Catolic – Ortodox.
Lucrări:
Carte de rugăciuni pentru copii, Blaj, 2002; Carte de Rugăciuni, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 424 ;
Să iubeşti până la sfârşit, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2004, pp. 127;
Bucură-Te ceea ce eşti plină de har. Rugăciuni şi devoţiuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ed. Buna Vestire, Blaj, pp. 207; Preotul, omul credinţei şi al sacrului, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 102;
Cuvânt de mulţumire şi binecuvântare (Cuvânt înainte), în Francisc Pall, Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma (1745-1768), vol. I, Ediţie îngrijită de Ladislau Gyemant, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, pp. V-VI;
Cuvânt, în Spiritualitate transilvană şi istorie europeană, editori Iacob Mârza & Ana Dumitran, Alba Iulia, 1999, pp. 17-21; Discursul rostit la Roma în Bazilica San Pietro, la 9 mai 2000, în vol. Trei sute de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, pp. 138-139;
Cuvântul sărbătoresc rostit cu ocazia aniversării jubiliare a 300 de ani de la Unirea cu Roma, în Ibidem, pp. 150-154 (după «Unirea», nr. 9, 2000, pp. 6-7);
Omelia rostită în 16 decembrie 2000, în Catedrala din Lugoj la celebrarea a 300 de ani de la Unire, în Ibidem, pp. 251-254;
Cuvânt Înainte la Nicolae Pura, Simfonia Mariei, ediţie îngrijită de Ioan Fărcaş, Prefaţă Ion Buzaşi, Prefaţă Ioan Irineu Fărcaş, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2002, pp. 5-7;
Cuvânt înainte, în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, p. 7-8; ed. II-a, 2003; IPSS Lucian, Cuvânt înainte în Victoria Man-Nicolae, Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Ed. Viaţa Creştină, 2002, pp. 7-8, ed. II-a,
Episcopul Ioan Suciu, Apostol al Iubirii, Sufletul Tineretului, Exerciţii spirituale pentru sufletele consacrate, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2003, pp. 9-10.
Cuvânt Înainte, la Anton Rus – Aura Gherman, Catacombe şi Lumini, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2003, pp. 7-8;
Blajul, cetate de lumină şi credinţă, în care Dumnezeu lucrează (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Blajul, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2005, pp. 136;
Cuvântul Episcopului Ioan Suciu se aude şi azi (Cuvânt înainte), la Ioan Suciu, Tăria creştină, ediţie îngrijită de Alexandru Petărlecean şi Ion Moldovan, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006. pp. 211;
Paştile, Preasfântă şi minunată sărbătoare (Cuvânt înainte), la Alexandru Petărlecean – Ion Moldovan, Cununa Învierii – tradiţii, datini şi obiceiuri de Paşti, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006, pp. 103;
Lumină şi suflet din lumina şi sufletul Blajului românesc şi creştin (Cuvânt înainte), la Calendarul de la Blaj, serie nouă, an I (XXVI), Ed. Buna Vestire, Blaj, 2006.
Numeroase Pastorale de Crăciun şi Paşti, publicate în «Tinerimea creştină» de la Baia Mare şi apoi «Unirea» de la Blaj.
Referinţe bibliografice: Ioan Bota şi Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), ed. II-a, Patmos, 1998, pp. 31-32;
Ştirban, Codruţa Maria-Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii Române Unite, Ed. Muzeului Sătmărean, 2000, p. 504-506; 516-517;
Annuario Pontificio per l’anno 2003, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano, 2003, p. 219, 1019. bru.ro
Ce este un cardinal ?
Cardinal este titlu acordat în exclusivitate de Suveranul Pontif celor mai apropiați colaboratori ai săi.
Forma completă a titulaturii este « Sanctae Romanae Ecclesiae Cardinalis », Cardinal al Sfintei Biserici Romane.
Cardinalii formează împreună Colegiul Cardinalilor. Acestui for îi revine din anul 1179 prerogativa alegerii noului papă. În 1586 numărul cardinalilor a fost fixat la 70. Ulterior această prevedere a fost modificată. Drept de vot au cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani. În anul 2006, numărul celor care îndeplinesc această condiție era de 120, număr maxim fixat de papa Paul al VI-lea.
În fruntea Colegiului Cardinalilor stă Cardinalul-Decan. Această funcție este îndeplinită în prezent de cardinalul Angelo Sodano. Cardinalul-Decan poartă în mod tradițional demnitatea de episcop de Ostia, conform.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), este o Biserică de tradiţie răsăriteană în deplină comuniune cu Scaunul Romei. Din punct de vedere canonic, BRU este o Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat de Biserica Patriarhală. În structura ei intră Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, care are alte patru Eparhii sufragane, conform BRU.
Martiriul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
La începuturile sale, Biserica Română Unită cu Roma a fost pusă sub jurisdicția arhiepiscopului romano-catolic de Esztergom, care îndeplinea funcția de Principe-Primat al Ungariei.
Astfel episcopul greco-catolic din Blaj se afla subordonat canonic celui romano-catolic din Strigoniu (Esztergom). În anul 1777 a fost înființată ce-a de-a doua episcopie unită românească, Episcopia de Oradea Mare, subordonată inițial tot Arhiepiscopiei de Esztergom.
Situația s-a schimbat la 26 noiembrie 1853, când prin bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua” Papa Pius al IX-lea a ridicat Episcopia Română Unită de Făgăraș și Alba Iulia la rangul de mitropolie, cu Episcopia de Oradea drept sufragană.
Astfel Biserica Română Unită cu Roma a devenit provincie bisericească de sine stătătoare, subordonată direct Sfântului Scaun, ieșind deci de sub jurisdicția arhiepiscopului primat al Ungariei.
Totodată au fost înființate două episcopii noi, cea de Lugoj și cea de Gherla, care au fost subordonate ierarhic (ca episcopii sufragane) Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. Primul mitropolit al Blajului a fost Alexandru Șterca Șuluțiu.
În perioada interbelică a fost înființată Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia Mare, ca a patra episcopie sufragană a Arhiepiscopiei de la Blaj.
La 3 septembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prin care episcopul Ioan Suciu, considerat vârful rezistenței anticomuniste din BRU, a fost depus din funcție de Guvernul Petru Groza. La 18 septembrie 1948 au fost depuși din funcție ceilalți episcopi uniți, cu excepția lui Vasile Aftenie, episcopul-vicar pentru București, și a lui Iuliu Hossu, episcop de Cluj, considerați mai concesivi.
Autoritățile comuniste au organizat pentru data de 1 octombrie 1948 o adunare a clerului greco-catolic, răspândind știrea că întrunirea va fi prezidată la Cluj de episcopul Iuliu Hossu. Acesta însă a reușit să trimită în data de 30 septembrie o scrisoare circulară prin care anunța excomunicarea latae sententiae a celor care vor participa la adunarea de trecere la Biserica Ortodoxă Română.
În aceste condiții întrunirea nu s-a desfășurat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, ci la mică distanță, în sala de sport a Liceului Barițiu. La adunare a participat un singur protopop unit, Traian Belașcu, protopop de Țichindeal, și 37 de preoți de mir, dintre care doi au refuzat să semneze proclamația de trecere la BOR.
Cei 36 au fost primiți în după-amiaza zilei de 1 octombrie de episcopul ortodox Nicolae Colan, după care au plecat spre București, pentru primirea la Palatul Patriarhal, urmată de o slujbă la Biserica Sf. Spiridon Nou, prezidată de patriarhul Justinian Marina.
În zilele de 27-29 octombrie 1948 au fost arestați toți cei sașe episcopi greco-catolici din România, inclusiv Vasile Aftenie și Iuliu Hossu, și duși mai întâi la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au fost vizitați de mai multe ori de patriarhul Justinian, apoi la Mănăstirea Căldărușani și, în cele din urmă, despărțiți, în arestul Ministerului de Interne și la închisoarea Văcărești.
În data de 8 noiembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis și Iuliu Hossu, ultimul episcop greco-catolic aflat încă formal în funcție (deși arestat cu zece zile înainte).
La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic și exproprierea tuturor bunurilor acestuia.
În timpul clandestinității au fost făcute mai multe demersuri de relegalizare a Bisericii Unite. Punctul de vedere oficial al autorităților comuniste și al Bisericii Ortodoxe Române era acela că Biserica Română Unită ar fi încetat să existe. Această teză corespundea deopotrivă intereselor statului comunist, cât și Bisericii Ortodoxe Române, chemată să furnizeze un alibi pentru versiunea oficială a dispariției credincioșilor greco-catolici.
La 12 august 1956 a avut loc la Cluj în plină stradă o liturghie duminicală greco-catolică celebrată de preotul Vasile Chindriș, cu o participare numeroasă (ca. 3.000 de persoane). În urma acestei demonstrații, dublată de o vastă mișcare petiționară, a urmat un nou val de arestări și condamnări ale liderilor rezistenței greco-catolice.
Nunţiul Luigi Poggi, însărcinatul special pentru ameliorarea relațiilor cu Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România și Bulgaria între 1973-1986
În data de 26 mai 1973, în cursul unei vizite oficiale în Italia, Nicolae Ceaușescu a fost primit în audiență particulară de către papa Paul al VI-lea, ocazie cu care Ceaușescu a afirmat cu privire la chestiunea Bisericii Române Unite: « o socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român. »
În noiembrie-decembrie 1973 a avut loc prima vizită a nunțiului Luigi Poggi în România, desfășurată cu condiția ca acesta să nu întâlnească episcopi greco-catolci.
Chiar și solicitarea lui Poggi de a vizita mormântul lui Iuliu Hossu din cimitirul Bellu a fost refuzată, pe motiv că « Hossu nu este un mort oarecare ».
Principala dificultate în calea ameliorării relațiilor dintre România și Sfântul Scaun a fost problema Bisericii Unite, autoritățile comuniste fiind dispuse la o apropiere doar cu condiția « totalei abandonări de către Vatican a problemei fostului cult greco-catolic ».
Consacrarea episcopală a lui Traian Crișan în data de 6 ianuarie 1982 la Roma a stârnit o reacție vehementă din partea conducerii Bisericii Ortodoxe Române, reacție orchestrată de autorități.
Consacrarea episcopală și predica ținută de papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia respectivă au fost dezavuate în ședința Sfântului Sinod din 10-11 ianuarie 1982, iar patriarhul Iustin Moisescu a trimis o telegramă de protest către papa Ioan Paul al II-lea, telegramă publicată în ziarele centrale din 14 ianuarie 1982.
Papa Ioan Paul al II-lea se pronunțase încă de la începutul pontificatului său pentru scoaterea Bisericii Române Unite din ilegalitate.
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, disidenta Doina Cornea și alți cinci intelectuali clujeni au solicitat legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma.
Prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naționale a abrogat decretul 358 din 1 decembrie 1948. Situația juridică a lăcașelor de cult greco-catolice trecute în posesia Bisericii Ortodoxe Române urmează să fie reglementată printr-o lege specială,
duminică, 1 ianuarie 2012
A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012 [
A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012
Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2011, a Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.
Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2011, a Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.
luni, 12 decembrie 2011
luni, 4 iulie 2011
Imnul mediciniştilor
„În Vest o să emigrăm”
(Medicină)
Spre tine am pornit
(Medicină)
Tu ne-ai chinuit
(Medicină)
După şase ani
(Medicină)
Tot nu te-am găsit
(Medicină)
Noi tot încercăm
(Medicină)
Vrem să învăţăm
(Medicină)
Pacienţii să-i tratăm
(Medicină)
N-o să renunţăm
(În Vest)
Mulţi o să plecăm
(În Vest)
Să ne afirmăm
(În Vest)
O să demonstrăm
DR GHEORGHE P BUDAU
A fost redactat si recitat de de studenti si rezidenti clujeni
(Medicină)
Spre tine am pornit
(Medicină)
Tu ne-ai chinuit
(Medicină)
După şase ani
(Medicină)
Tot nu te-am găsit
(Medicină)
Noi tot încercăm
(Medicină)
Vrem să învăţăm
(Medicină)
Pacienţii să-i tratăm
(Medicină)
N-o să renunţăm
(În Vest)
Mulţi o să plecăm
(În Vest)
Să ne afirmăm
(În Vest)
O să demonstrăm
DR GHEORGHE P BUDAU
A fost redactat si recitat de de studenti si rezidenti clujeni
duminică, 1 mai 2011
Rugăciune catre IOAN PAUL al II-lea
Dr.Gheorghe P. Budau
Ioane Paul al II-lea, mijlocitorule sfânt,
sprijinul nostru în greutăţi.
Prin viaţa ta ai dat mărturia unei sincere iubiri
faţă de Dumnezeu si faţă de aproapele.
Ne-ai condus spre Isus si Maria,
Fiindu-ne sprijin si dăruindu-ne speranţă.
Prin iubirea si suferinţa ta mare
ai atins sfinţenia.
Te rog să mijlocesti la bunul Dumnezeu
în necazul care mă încearcă cu boala Parkinson
Stiu că prin rugăciune, credinţă si iubire,
mă vei ajuta să mă apropii de Dumnezeu.
Mă încredinţez cu totul milostivirii Divine
si rugăciunii tale mijlocitoare.
Doresc să urmez exemplul tău sfânt
si prin ajutorul Preasfintei Fecioare Maria
să mă apropii de Dumnezeu. Amin.
Ioane Paul al II-lea, mijlocitorule sfânt,
sprijinul nostru în greutăţi.
Prin viaţa ta ai dat mărturia unei sincere iubiri
faţă de Dumnezeu si faţă de aproapele.
Ne-ai condus spre Isus si Maria,
Fiindu-ne sprijin si dăruindu-ne speranţă.
Prin iubirea si suferinţa ta mare
ai atins sfinţenia.
Te rog să mijlocesti la bunul Dumnezeu
în necazul care mă încearcă cu boala Parkinson
Stiu că prin rugăciune, credinţă si iubire,
mă vei ajuta să mă apropii de Dumnezeu.
Mă încredinţez cu totul milostivirii Divine
si rugăciunii tale mijlocitoare.
Doresc să urmez exemplul tău sfânt
si prin ajutorul Preasfintei Fecioare Maria
să mă apropii de Dumnezeu. Amin.
sâmbătă, 30 aprilie 2011
A V I Z asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere şi avizare cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trimisă cu adresa nr. PL x 158 din 30 martie 2011 şi înregistrată cu nr. 32/103 din 31.03.2011.În conformitate cu dispoziţiile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia a dezbătut propunerea legislativă, menţionată mai sus, în şedinţa din 5 aprilie 2011.Membrii Comisiei au examinat proiectul de lege supus dezbaterii şi avizării, precum şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, nr. 107 din 28.01.2011.În urma dezbaterilor, Comisia, cu majoritate de voturi pentru, a hotărât avizarea favorabilă a propunerii legislative, cu propunerile de amendamente cuprinse în anexă.În raport de obiectul şi conţinutul acesteia, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.Preşedinte,Costică CANACHEUÎntocmit: Expert parlamentar Valentin Busuioc2
AnexăAMENDAMENTE ADMISEla proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL x 158/2011)Nr.crt.Text act normativ de bazăOUG nr. 1/2011Amendamentul propus (autorul amendamentului)Motivarea amendamentului propus1
Art. 1. - (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei 1, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie
.Art. 1. - (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie îndeplinite în perioada respectivă, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăSe elimină caracterul abuziv al prevederii actuale care vizează diminuarea pensiei din motive care nu ţin de vinovăţia pensionarului pentru dispariţia datelor referitoare la veniturile realizate de acesta, iar informaţiile referitoare la grad şi funcţie se găsesc în memoriul personal al fiecărui cadru militar, precum şi în ordinul de zi pe unitate.
2Art. 4. Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.
Art. 4 (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.
(2) În cazul în care în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic, pensia rămâne la valoarea avută în plată În scopul respectării principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15, alin. 2 din Constituţia României, care precizează că” „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favora-bile” şi de art. 20 alin. 2 din Constituţia României care3înaintea recalculării.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion Mocioalcăstabileşte că: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la dreptu-rile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazurilor în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”. Potrivit Directivei 86/37/EEC, amendată prin Directiva nr. 96/97/EEC, militarii fac parte din pilonul II al pensiilor ocupaţionale, calcularea pensiei făcându-se prin raportare la ultimul salariu din perioada activă. În acest fel, se beneficiază de măsura mai favorabilă, potrivit prevederilor constituţionale enunţate la punctul anterior.
3Art.
5. Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe seama salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire.
Art. 5. Se eliminăAutori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăEste redundant, întrucât problematica este rezolvată prin amendamentul de la art.44Art
. 6. (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate
Art. 6. Se eliminăPentru a se pune de acord cu prevederile de la art.44în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, până la data emiterii deciziei de revizuire.(2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită Până la sfârşitul lunii februarie 2011.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion Mocioalcă5Art
. 7 (1) În cazul pensiilor prevăzute de art. 5 şi 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcţie de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute în anexa nr. 1.(2) Sumele de plată se vor achita până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se reţin din drepturile de pensie, în condiţiile legii.Art.7. Se eliminăAutori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăPentru a se pune de acord cu prevederile de la art.4
PreşedinteCostică CANACHEUÎntocmit: Expert parlamentar Valentin Busuioc
miercuri, 15 septembrie 2010
Al 5 -lea CONGRES MONDIAL DE RUGACIUNE PENTRU VIATA 05-10.10.20 10ROMA
Marţi 5.oct.2010
17.00: Cardinalul Ennio Antonelli SE: "Isus Cristos, CREATORUL VIETII " 18.00: Sfânta Liturghie cu Cardinalul Antonelli 19.30: cina 20.30: Manfred Müller: "O rugăciunea este necesara" (EV 100) introducerea în spiritualitatea Congresului.Informaţii 21.10: Întâlnire participantilor
Miercuri, 6. oct.2010 7.30 Mic dejun 9.00: mons. Philip Reilly: umanismul creştin faţă de cele non-umane " 10.00: Pauză de cafea 11,00: HE arhiepiscopului auxiliar de Salzburg , Andreas Laun,"Evangelium Vitae" 12.00: Angelus 13.00: Masa de prânz 14.00: S H. E. Bishop D.Dr. Klaus Kung: "Viata Unitatea de măsură şi Dignitas Personae" 15.00: Rozariul de Sfintei Mari 15.20: pauză de cafea 15.45: John-Henry Westen: "sexualitatea umana din perspectiva învăţături catolice" 16.30: Dr. Helmut Prader: "Regulamentul natural al concepţiei umane" 17.15: Dr. Rene Josef Bullecer: "Lupta împotriva SIDA cu abstinenţă şi castitate" 18.00: Streaşnică Încurcătură S. E. Klaus Kung 20.00 Cina 21.00: N.N.: Roma, oraşul atracţiile
Joi 7.oct.2010-Ziua Rozariul
7.30 Mic dejun 9.00: mons. Reilly: "Sub protecţia Fecioarei-20 Ani" Ajutanti pretiosi ai Bambini di Dio " 10.00: Charles Akpan Iosif: "Combat spirituală, Helpers apostolat în Nigeria , Africa " 10.30: Dr. Wanda Poltawska: "Totus Tuus" motto-ul lui Ioan Paul al II-lea, apostol al vieţii 12.00: Angelus 12.10: Raymond de Souza: "Declinul a creştinismului şi revoluţia catolicismului" 13.00: Masa de prânz 14.00: Dr. Rudolf Ehmann: "Contraceptive la nivel mondial: devastarea la nivel global" 14.30: mons. DDr.Ignacio Barreiro: "Manipulare prin cuvant" 15.00: TerryMcKeegan: "Lupta internaţională împotriva familiei: şi homosexualitatea 15.30: Rozariul de Sfintei Mari 15.50: pauză de cafea 16:15 John Smeaton: "Dreptul la viaţă ca un drept uman: adevărul şi Iuzie în UE" 17.00: S. E. Cardinalul Antonio Canizares Llovera: "Închinarea şi Protectoratul vieţii" 18.30: Sfânta Liturghie cu Cardinalul Antonio Canizares Llovera SE 20.00: cina Rugăciunea ca răspuns la apelul lui Ioan Paul al II, Evangelium Vitae 100: 21:00 Dr. Antoni Zieba: "Rugăciunea Mondiala pentru Viaţă şi strategia poloneza pentru a opri legile avortului." 21:30 Mike La Corte, WAF: "Ziua Mondială de Rugăciune, 22.05.2011: 100 milioane rozarii pentru viaţă"
Vineri, 8. Octombrie 2010
(Vineri şi sâmbătă sunt prelegeri Augustinianum sub colonade Sf. Petru) 7.00 Mic dejun 08:00 Transfer la Augustianum Masă rotundă: "Avortul şi vindecare" împreună cu FIAMC (Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicale Catolice) 09:00 Dr. Tamás Csaky-Pallavicini: "Medicul:" gardian al vieţii în loc de tehnician de moarte " 09:30 Dr. Robert Walley "Bărbaţi şi femei după avort: marturisiri secrete" Mărturie Medicul Crestin 10:00 Anne Lastman: "Relaţia dintre avort şi de abuzul sexual" 10:30 Pauză Victoria Thorn 11:00 Victoria Thorn: "Pentru că ei au viaţa în deplinătatea (Joh 10:10): Proiectul Rachel" 11:30 Dr. Ermanno Pavesi: pacientiul crestini, Medicul crestin 12.00 Angelus 12:10 S. E. ZimowskiVictoria ThornZygmunt: "Salvifici Doloris: Gânduri pentru masa de pocăinţă în după-amiaza 13:00 masa de prânz 14.15 Krypta Sf. Petru:Rugăciune la mormântul lui Ioan Paul al II- cu S. E. Zygmunt Zimowski Erzbischof si Wanda Dr. Półtawska 15.00 Mesa searii de pocăinţă cu ES Kardinal Angelo Comastri St Pierre 19:00 plecare Augustianum / Roma Domus Fraterna 20.00: cina 2100-22.00: Întâlnire experţi Aves-NU: Anne Lastman, Dr. Pokropp-Hippen, Dr. Wanda Poltawska şi Victoria Thorn
Sâmbătă, 09. Octombrie 2010
07:00 Mic dejun 08:00 transfer la Bazilica Santa Maria Maggiore 09:00 MEsa cu St S. E. Raymond Leo Burke Erzbischof Santa Maria Maggiore 10:30 Transfer la Augustinianum 11:00 S. E. Arhiepiscopul Raymond Burke Leo: "Inseamnări împotriva culturii morţii" 12:00 Angelus 12:15 Westphalen Johanna Contesa: "Nec timoribus Laudis nca: Cardinalul von Galen, un model pentru lupta vieţii " 12:45 Raymond de Souza: Laudatio pentru castigatorul-Kardinal Award-Galen .Acordat Kardinal-Galen-Premiul S. E. Erzbischof Burke mons. Philip J. Reilly 13.00 Bufet După-amiaza: 15:00 -19:00 vizit orasul Roma 15.00-18.30 -Atelier de lucru Anne Lastman, Dr. Pokropp-Hippen, Dr. Wanda şi Poltawska Victoria Thorn. DR.PUIU GHEORGHE DEVA,ROMANIA 19:00 transferul deA la Augustianum la Domus Fraterna 20.00 Cina
Duminică, 10. Octombrie 2010
07:30 Mic dejun 09:00 mons. Philip J. Reilly: "" lumina în întuneric azi "(Ioan 1:5) 10:00 Prof. univ. Dr. von Stockhausen Alma: "" Treziţi-vă! Dumnezeu a devenit om pentru tine "(Augustin) 11:00 Mesa cu S. Solanelles E. Jean Lafitte 13:00 masa de prânz În fiecare zi Sf. Liturghie, adoraţie, rozariul şi posibilitatea de a mărturisirii MESA, în ritmuri antice la 07:00, vineri si sambata de la 6.30, marţi 10:00
DR. Budau P.Gheorghe
sursa FIAMC
17.00: Cardinalul Ennio Antonelli SE: "Isus Cristos, CREATORUL VIETII " 18.00: Sfânta Liturghie cu Cardinalul Antonelli 19.30: cina 20.30: Manfred Müller: "O rugăciunea este necesara" (EV 100) introducerea în spiritualitatea Congresului.Informaţii 21.10: Întâlnire participantilor
Miercuri, 6. oct.2010 7.30 Mic dejun 9.00: mons. Philip Reilly: umanismul creştin faţă de cele non-umane " 10.00: Pauză de cafea 11,00: HE arhiepiscopului auxiliar de Salzburg , Andreas Laun,"Evangelium Vitae" 12.00: Angelus 13.00: Masa de prânz 14.00: S H. E. Bishop D.Dr. Klaus Kung: "Viata Unitatea de măsură şi Dignitas Personae" 15.00: Rozariul de Sfintei Mari 15.20: pauză de cafea 15.45: John-Henry Westen: "sexualitatea umana din perspectiva învăţături catolice" 16.30: Dr. Helmut Prader: "Regulamentul natural al concepţiei umane" 17.15: Dr. Rene Josef Bullecer: "Lupta împotriva SIDA cu abstinenţă şi castitate" 18.00: Streaşnică Încurcătură S. E. Klaus Kung 20.00 Cina 21.00: N.N.: Roma, oraşul atracţiile
Joi 7.oct.2010-Ziua Rozariul
7.30 Mic dejun 9.00: mons. Reilly: "Sub protecţia Fecioarei-20 Ani" Ajutanti pretiosi ai Bambini di Dio " 10.00: Charles Akpan Iosif: "Combat spirituală, Helpers apostolat în Nigeria , Africa " 10.30: Dr. Wanda Poltawska: "Totus Tuus" motto-ul lui Ioan Paul al II-lea, apostol al vieţii 12.00: Angelus 12.10: Raymond de Souza: "Declinul a creştinismului şi revoluţia catolicismului" 13.00: Masa de prânz 14.00: Dr. Rudolf Ehmann: "Contraceptive la nivel mondial: devastarea la nivel global" 14.30: mons. DDr.Ignacio Barreiro: "Manipulare prin cuvant" 15.00: TerryMcKeegan: "Lupta internaţională împotriva familiei: şi homosexualitatea 15.30: Rozariul de Sfintei Mari 15.50: pauză de cafea 16:15 John Smeaton: "Dreptul la viaţă ca un drept uman: adevărul şi Iuzie în UE" 17.00: S. E. Cardinalul Antonio Canizares Llovera: "Închinarea şi Protectoratul vieţii" 18.30: Sfânta Liturghie cu Cardinalul Antonio Canizares Llovera SE 20.00: cina Rugăciunea ca răspuns la apelul lui Ioan Paul al II, Evangelium Vitae 100: 21:00 Dr. Antoni Zieba: "Rugăciunea Mondiala pentru Viaţă şi strategia poloneza pentru a opri legile avortului." 21:30 Mike La Corte, WAF: "Ziua Mondială de Rugăciune, 22.05.2011: 100 milioane rozarii pentru viaţă"
Vineri, 8. Octombrie 2010
(Vineri şi sâmbătă sunt prelegeri Augustinianum sub colonade Sf. Petru) 7.00 Mic dejun 08:00 Transfer la Augustianum Masă rotundă: "Avortul şi vindecare" împreună cu FIAMC (Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicale Catolice) 09:00 Dr. Tamás Csaky-Pallavicini: "Medicul:" gardian al vieţii în loc de tehnician de moarte " 09:30 Dr. Robert Walley "Bărbaţi şi femei după avort: marturisiri secrete" Mărturie Medicul Crestin 10:00 Anne Lastman: "Relaţia dintre avort şi de abuzul sexual" 10:30 Pauză Victoria Thorn 11:00 Victoria Thorn: "Pentru că ei au viaţa în deplinătatea (Joh 10:10): Proiectul Rachel" 11:30 Dr. Ermanno Pavesi: pacientiul crestini, Medicul crestin 12.00 Angelus 12:10 S. E. ZimowskiVictoria ThornZygmunt: "Salvifici Doloris: Gânduri pentru masa de pocăinţă în după-amiaza 13:00 masa de prânz 14.15 Krypta Sf. Petru:Rugăciune la mormântul lui Ioan Paul al II- cu S. E. Zygmunt Zimowski Erzbischof si Wanda Dr. Półtawska 15.00 Mesa searii de pocăinţă cu ES Kardinal Angelo Comastri St Pierre 19:00 plecare Augustianum / Roma Domus Fraterna 20.00: cina 2100-22.00: Întâlnire experţi Aves-NU: Anne Lastman, Dr. Pokropp-Hippen, Dr. Wanda Poltawska şi Victoria Thorn
Sâmbătă, 09. Octombrie 2010
07:00 Mic dejun 08:00 transfer la Bazilica Santa Maria Maggiore 09:00 MEsa cu St S. E. Raymond Leo Burke Erzbischof Santa Maria Maggiore 10:30 Transfer la Augustinianum 11:00 S. E. Arhiepiscopul Raymond Burke Leo: "Inseamnări împotriva culturii morţii" 12:00 Angelus 12:15 Westphalen Johanna Contesa: "Nec timoribus Laudis nca: Cardinalul von Galen, un model pentru lupta vieţii " 12:45 Raymond de Souza: Laudatio pentru castigatorul-Kardinal Award-Galen .Acordat Kardinal-Galen-Premiul S. E. Erzbischof Burke mons. Philip J. Reilly 13.00 Bufet După-amiaza: 15:00 -19:00 vizit orasul Roma 15.00-18.30 -Atelier de lucru Anne Lastman, Dr. Pokropp-Hippen, Dr. Wanda şi Poltawska Victoria Thorn. DR.PUIU GHEORGHE DEVA,ROMANIA 19:00 transferul deA la Augustianum la Domus Fraterna 20.00 Cina
Duminică, 10. Octombrie 2010
07:30 Mic dejun 09:00 mons. Philip J. Reilly: "" lumina în întuneric azi "(Ioan 1:5) 10:00 Prof. univ. Dr. von Stockhausen Alma: "" Treziţi-vă! Dumnezeu a devenit om pentru tine "(Augustin) 11:00 Mesa cu S. Solanelles E. Jean Lafitte 13:00 masa de prânz În fiecare zi Sf. Liturghie, adoraţie, rozariul şi posibilitatea de a mărturisirii MESA, în ritmuri antice la 07:00, vineri si sambata de la 6.30, marţi 10:00
DR. Budau P.Gheorghe
sursa FIAMC
duminică, 5 septembrie 2010
PORUNCA IUBIRII
Porunca cea mai mare din Lege: cea a iubirii. Este vorba de dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi şi de răspunsul nostru la iubirea Sa. Creat “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, omul simte în adâncul său că trebuie să iubească şi să fie iubit, căci fără dragoste, viaţa nu are sens, lucru întărit de următorul exemplu: în Statele Unite s-a sinucis un om de afaceri care avea “totul”. Era căsătorit cu o soţie iubitoare şi avea trei copii minunaţi. Afacerile îi erau prospere. A lăsat un bilet pe care era scris: “Niciodată nu am iubit pe nimeni. În tot ce am făcut, m-am gândit doar la mine. Aşa nu mai pot trăi. Iertaţi-mă!”
Mulţi oameni nu înţeleg că singurătatea şi plictiseala lor izvorăsc din faptul că nu permit să fie “mângâiaţi” şi “luminaţi” de iubirea lui Dumnezeu. Aceştia nu au primit vestea că au în cer un Tată care îi iubeşte şi doreşte ca ei să se simtă fiii Săi iubiţi, sprijiniţi şi ajutaţi. Sunt mulţi părinţi trişti, pentru că fiii lor s-au îndepărtat de Biserică şi nici nu vor să asculte când li se vorbeşte despre Domnul. În aceste cazuri, părinţii simt că şi-au pierdut propriul copil şi trăiesc o mare durere. Întristarea părinţilor este cauzată de faptul că nu doresc să priceapă că Dumnezeu este cu ei şi îi sprijină chiar dacă, copiii lor sunt rebeli. Astfel, supărându-se, pe lângă viaţa copiilor distrusă, părinţii îşi vor amărî şi propria existenţă, pierzându-şi liniştea sufletească. Omul care recunoaşte că este fiul iubit al Creatorului, nu poate să-şi piardă pacea şi bucuria sufletească, specifică celor îndrăgostiţi de Dumnezeu şi împlinitori ai poruncile Sale.
Faptul că multe persoane stau departe de Biserică, se datorează şi credincioşilor care nu vestesc cu viaţa lor, cât de mult îi iubeşte Tatăl şi nu transmit iubirea divină vecinilor şi chiar celor din casele lor. Din păcate, medităm prea puţin la apostolii care şi-au “cheltuit” viaţa doar pentru a vesti oamenilor, cât de mult îi iubeşte Domnul.
În zilele noastre, se simte nevoia urgentă a întăririi iubirii dintre soţi, singura capabilă să dea un impuls nou educaţiei tinerelor generaţii şi un viitor mai bun, societăţii noastre. Astfel tinerii, privind cum părinţii îşi “dăruiesc” gratuit, liber şi reciproc iubirea, vor învăţa să respecte, să iubească şi să-şi împlinească datoria, cu responsabilitate. Iubirea dintre părinţi îi va ajuta pe copii să trăiască cu sentimentul bucuriei în inimi, medicament puternic ce îi va stimula la dezvoltarea calităţilor lor.
Analizând relaţiile care există în multe familii, concluzionăm că mulţi părinţi nu pricep că şi pruncii lor, sunt fiii aceluiaşi Tată. Soţii care doresc să comande, vor deveni educatori aspri, buni patroni, dar nişte părinţi jalnici, care vor distruge viaţa pruncilor lor.
I. Experienţele negative ne împiedică să iubim din toată inima
Când eram mici, ne iubeam părinţii din toată inima. Din păcate, crescând, experienţele vieţii ne-au învăţat opusul. Ne-au spus că a iubi înseamnă a suferi; că nu trebuie să ne deschidem sufletul altora; că riscăm să fim dominaţi sau manipulaţi; că dacă iubim, vom fi umiliţi şi batjocoriţi… Atunci ne-am blocat şi am refuzat să iubim.
Fiind creaţi “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, trebuie să înţelegem că mai înainte de toate, ne-am născut pentru ca să iubim şi doar în plan secundar se află proiectele şi realizările personale, care sunt bune, doar în măsura în care omul respectă voia Domnului.
Mulţi oameni sunt de părere că, dacă-şi vor afla partenerul de viaţă potrivit, atunci vor fi fericiţi. Alţii cred că, dacă vor obţine un lucru dorit sau dacă vor realiza ceea ce şi-au propus, vor fi bucuroşi. Aceştia greşesc, deoarece cred că fericirea depinde de alţii sau, că ea constă în lucrurile care sunt în exteriorul fiinţei lor. A iubi, însemnă a înţelege că suntem liberi şi stăpânii universului, pentru că am primit de la Domnul puterea vieţii divine. A iubi, implică nu a ne pierde în lucrurile mărunte din lume, ci a pricepe că suntem destinaţi veşniciei.
O mamă puternică, respectată de toţi la locul de muncă, impune singurei sale fiice să fie asemenea ei: mereu prima. Fiica ei nu poate să greşească, să plângă sau să piardă timpul… O astfel de mamă nu-şi educă fetiţa să fie puternică, ci să trăiască fără sentimente; copila va fi o “câştigătoare” care întotdeauna va avea totul sub control, dar tot timpul va fi nemulţumită, mereu va fi în acţiune, dar niciodată, fericită. Din păcate, prin restricţiile sale, mama i-a interzis acestei copile să iubească, nepricepând că plânsul, duioşia şi vulnerabilitatea sunt o componentă a iubirii.
Un tată oarecare, nu ştie decât să urle şi să ceară tuturor din familie, să se supună ordinelor sale. În acest caz, pruncii se simt în siguranţă doar când tatăl lipseşte de acasă. În interiorul lor sunt terorizaţi de el, fiind nesiguri şi timizi. Niciodată nu vor fi capabili să-şi aleagă singuri calea în viaţă. Sunt copiii cei mai predispuşi la marile greşeli ale tinereţii, inclusiv fuga de acasă. Devenind adulţi, trăiesc mereu apărându-se de cei din jur. Sunt incapabili să colaboreze, la realizarea a ceva bun. Acest tată le-a distrus iubirea şi încrederea în viaţă.
Un alt tată era faţă de cei din familie “un duce”. Toţi trebuiau să-i execute ordinele, inclusiv soţia. Fiul i s-a opus: “nu este cinstit ca tu să ne terorizezi, astfel” şi-şi apăra mama. Dar acest “bărbat” era prea puternic… Drept urmare, într-o zi, tânărul hotărî să nu-i mai arate tatălui său că suferă. Nu mai simţea nici un fel de emoţie. Azi este un om cu inima de piatră: pare insensibil. Inima sa a fost ruptă în două şi acest fapt este vizibil. Nu se observă nici bucurie şi nici viaţă pe faţa sa…
O mamă le cere mereu copiilor ei să o ajute, chiar dacă aceştia ar dori altceva. Ea îi laudă numai când muncesc… Copiii au înţeles că nu pot să se joace, fără se să simtă vinovaţi că nu au lucrat neîntrerupt. Ei vor deveni muncitori neobosiţi, dar nu vor şti să se distreze în viaţă. Mama le-a distrus o latură plăcută a vieţii: jocul, glumele, relaxarea.
De multe ori, comportamentul părinţilor sau experienţele prin care am trecut, ne-au tăiat avântul iubirii, al fericirii. Poate am pierdut încrederea în viaţă, poate am devenit cinici, poate ne-am predat, dar încă mai avem “aripi”: sunt doar ciuntite. Chemarea la iubire – pe care Dumnezeu a sădit-o în noi – nu poate fi distrusă, nu expiră, ci este veşnică… Dacă am recunoaşte rănile noastre şi ne-am strădui să le vindecăm, am putea iubi din nou, cu toată puterea şi din tot sufletul.
Tatăl meu – îşi aminteşte un tânăr – privea la realizările mele şi le considera ca fiind rodul superiorităţii sale. Dacă reuşeam la şcoală, credea că este meritul său şi se considera că este “cineva”. Acest tată doar îşi privea copilul dar nu-l iubea, ci se gândea numai la onoarea sa. Un asemenea părinte nu a înţeles că trebuie să-ţi iubeşti aproapele pentru ceea ce este, nu pentru realizările sale. Un astfel de tată şi-a învăţat copilul că, pentru a fi iubit şi important, trebuia să reuşească, să fie un om de vază. Dar când a crescut, tânărul a înţeles că pentru a fi iubit, nu trebuie să demonstreze nimănui, nimic: “Dacă vă place cum sunt, bine. Dacă nu, este problema voastră“.
Mama mă punea – recunoaşte o persoană – să recit în public, deoarece cu toţii o lăudau ce copil cuminte are. Ea era mulţumită, dar nu pricepea că eu mă simţeam oribil, asemenea unui copil de circ, dresat. Câte nu am făcut în viaţă, doar ca să o fac fericită! Dar acum doresc să trăiesc, nu pentru ca să satisfac plăcerile altora, ci pentru ca eu să mă simt bine.
Când o mamă spune copilului ei: “Te iubesc, doar dacă mănânci tot“, nu face o declaraţie de dragoste, ci de respingere: “Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci te iubesc doar pentru că faci ceea ce îţi spun, adică ceea ce doresc eu“.
O fiică, de mic copil, a trebuit să-şi îngrijească mama, grav bolnavă. A învăţat să se dăruiască altora. A reuşit în toate domeniile, dar mereu era nemulţumită, tristă şi depresivă. Atunci când dorim să facem altora pe plac, căutăm să intrăm în graţia iubirii lor, să avem aprecierile lor. Fiind interesaţi în mod excesiv de părerile altora, pierdem pacea sufletului nostru.
O femeie povestea că de mică, nu dorea să mănânce (un act prin care îşi revendica autonomia). Într-o zi, tatăl înfuriat îşi băgă capul în farfuria cu supă. Din acea zi, speriată de imensa putere a tatălui, mâncă tot ce i se punea înainte, iar tatăl era fericit de realizarea sa. Acest părinte nici măcar n-a sesizat că a distrus puterea copilei sale, aceea de a se opune. De fapt, crescând, acea femeie, atunci când cineva o acuza sau o ataca, nu reuşea să se apere.
II. Copiii dau lecţii adulţilor
Am putea învăţa multe de la următorul exemplu… O fetiţă de trei ani şi-a pierdut brăţara de aur, întristându-se. Frăţiorul ei de şase anişori, imediat a ajutat-o s-o caute. Găsind-o, i-a restituit-o. El s-a simţit obligat să-şi ajute sora, din dragoste frăţească. Din păcate, noi adulţii nu simţim la fel, considerându-ne de cele mai multe ori, rivali sau dornici de a domina peste cei din jurul nostru.
Am putea să învăţăm de la acest copil care-şi iubeşte sora din toată inima, dorind să o vadă fericită, nu tristă. El nu o ignoră – abandonând joaca, pentru a-i sări în ajutor – şi demonstrează că este foarte atent la nevoile ei. Ce minunat ar fi dacă, în relaţia dintre soţi, aceştia ar da dovadă de o atenţie asemănătoare faţă de problemele celuilalt, acordându-şi reciproc ajutorul!
Atunci când copiii observă că părinţii nu se ajută între ei, învaţă să fie tot mai egoişti, îndepărtându-se inclusiv de părinţii lor. Cum pot copiii sau tinerii să-şi respecte părinţii, dacă îi văd pe aceştia că nu se respectă între ei? De la părinţii certăreţi, copiii vor învăţa să devină rebeli şi neascultători… Dumnezeu vrea ca pornind de la exemplul acestui copil, să învăţăm să fim iubitori şi respectuoşi cu cei de lângă noi, deoarece nu putem să-L iubim pe Domnul şi să pretindem că respectăm poruncile Sale, dacă nu-i iubim pe cei din familia noastră, ne spune Isus.
Porunca iubirii este cea mai mare şi mai importantă ,pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Adevărata iubire nu trebuie să se confunde cu sentimentul, ci să pornească din inimă, fiind o hotărâre statornică a minţii. Din acest motiv, căsătoria făcută din dragoste nu se poate destrăma. Nu trebuie să iubesc doar ce-mi place, căci nu întotdeauna plăcerea coincide cu adevărul şi cu binele… Adevărata iubire implică jertfire, renunţare, seriozitate, dăruire, inteligenţă, dorinţa de a-l face fericit pe altul, curajul de a trăi în adevăr, alegerea de a-L pune pe Dumnezeu şi valorile pe primul plan în viaţă… Când omul urmăreşte realizarea acestui standard, inima lui se va umple de pace şi bucurie, în ciuda tuturor dificultăţilor, deoarece puterea Domnului îl va scoate din “moarte” şi-l va înălţa la viaţa cea divină şi veşnică.
Porunca iubirii aproapelui pe care am primit-o de la Dumnezeu este pentru noi un semnal de alarmă: “Atenţie! Cei din familia ta sunt copiii lui Dumnezeu. Prin urmare, ia aminte cum te comporţi cu ei!…” Dragostea curată nu este teorie, ci se traduce în acţiuni concrete de într-ajutorare. O mamă poate să-şi jertfească nopţile – nedormind – pentru iubirea faţă de copiii ei, tot la fel cum un tată poate să meargă la lucru într-o ţară străină, trudind pentru binele familiei sale.
Este interesant că ne-am dori să primim miliarde, crezând că atunci am putea să ne organizăm viaţa după bunul nostru plac, dar, în acelaşi timp, nu acceptăm de la Domnul “darul iubirii”. Unii au câştigat la loto şi apoi, în câteva săptămâni şi-au distrus familia… Prin urmare, nu banul, ci respectul reciproc, buna înţelegere şi iubirea slujitoare, stau la baza unei familii “tradiţionale”.
Este trist că darul gratuit al iubirii îl refuzăm aproape zilnic, cu încăpăţânare, deoarece nu dorim să fim responsabili şi să ne împlinim datoria, asemenea copilului din exemplul dat, care se simte dator să-şi ajute surioara. Cultura noastră individualistă ne-a învăţat că, numai fiind distanţi şi indiferenţi faţă de cei dragi, putem face ceea ce ne place… De câte ori, din dorinţa de a-şi satisface “plăcerile”, părinţii neglijează educaţia şi sprijinul pe care îl datorează pruncilor lor, petrecând mai mult timp cu prietenii, serviciul sau la TV…? Ori, cine iubeşte, ştie că trebuie să pună la dispoziţia celor dragi, calităţile şi bunurile sale, cu mult curaj şi fără rezerve?
Din păcate, îndepărtându-se de credinţă, părinţii zilelor noastre devin tot mai egoişti, iar goana lor după succes şi după aprecierile altora, coroborate cu dorinţa de a comanda, sunt factorii care nu-i permit nici unui om să-şi iubească partenerul de viaţă şi să-şi educe pruncii. Părinţii care neglijează educaţia copiilor lor, ignoră şi dispreţuiesc darul imens pe care l-au primit de la Dumnezeu.
III. Iubirea lui Dumnezeu, izvor de fericire
“Iubirea” este darul cel mai mare, fiind cauza existenţei noastre: iubindu-ne, Dumnezeu ne-a creat, demonstrându-ne că putem să-i educăm pe cei de lângă noi, doar în măsura în care îi iubim. Jertfa de Sine a lui Isus – împlinită din iubire – nu s-a sfârşit în moarte, căci înviind, Mântuitorul ne-a arătat că iubirea este mai tare, inclusiv decât moartea.
Sf. Pavel ne informează că întotdeauna “iubirea lui Dumnezeu este cea care ne împinge la convertire” (Rm. 2, 4), adică la schimbarea vieţii, la apropierea de Domnul, la fericire şi la buna înţelegere între noi. Ştiind că Dumnezeu te-a tratat cu milă şi înţelegere, trebuie să te determine să fii milostiv şi înţelegător cu cei din casa ta. Iubirea produce pace, armonie şi bună înţelegere în sânul celor mai agitate familii. Iată de ce, Isus consideră dragostea, porunca cea mai importantă.
Practicarea iubirii ne cere multă dăruire şi perseverenţă. Din păcate, persoanele care iubesc, întâlnesc semeni care nu sunt atenţi şi recunoscători faţă de iubirea lor, ba mai mult, răsplătesc cu răutate iubirea lor, arătând veridicitatea proverbului: “Fă bine şi aşteaptă rău“. Mulţi, trecând prin aceste experienţe, se pot descuraja; totuşi, Dumnezeu-iubire este mereu alături de cei care fac binele şi le dă putere să iubească, în ciuda tuturor piedicilor. Aceştia nu se predau şi continuă să iubească, demonstrând nu numai că iubirea este mai tare decât trădarea, ci şi faptul că au pus pe primul loc în viaţă, ascultarea de Dumnezeu şi nu comportamentul celor de lângă ei. Dacă un om se lasă influenţat de jignirile celor dragi, arată că este mai interesat de părerile oamenilor, decât de respectarea voinţei şi poruncilor lui Dumnezeu.
Să nu uităm că apostolul Ioan ne spune că, atunci când pretindem că îl iubim pe Creatorul, dar suntem certaţi cu fratele nostru, suntem mincinoşi, deci, adevărul nu locuieşte în noi. Prin urmare, nu se pot numi creştini, soţii care nu se iubesc şi nici copiii, care nu-şi respectă părinţii. Omul îşi realizează misiunea vieţii – primită direct de la Mântuitorul – doar în măsura în care iubeşte.
Credinţa omului se măsoară prin iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, deoarece numai iubirea îl ajută pe om să se apropie tot mai mult de adevărata sa identitate: fiu iubit al Creatorului, chemat să iubească, mai presus de orice.
IV. Ce înseamnă iubirea?
În timpul lui Isus, Legea era formată din 613 porunci. Fariseii căutau să afle care este cea mai importantă. Răspunzându-le, Isus uneşte două porunci din VT: pe cea a iubirii faţă de Dumnezeu din Cartea Deuteronomului (cfr. Deut. 6, 5) – o rugăciune pe care evreii o recitau zilnic, având obligaţia să o transmită noilor generaţii – cu aceea a dragostei faţă de aproapele “Iubeşte-l pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Lev. 19, 18).
Isus vede o legătură strânsă între iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui: una, fără cealaltă… n-are nici o valoare. Când un om îşi iubeşte aproapele, demonstrează clar că îl iubeşte şi pe Dumnezeu. Îl iubeşte pe Domnul din toată inima, numai cel care îl iubeşte pe aproapele, ca pe sine însuşi. Faptul că Isus uneşte aceste două porunci, făcându-le să depindă una de alta, ne învaţă, fie că ele nu sunt în opoziţie, fie că adevăratul creştin nu este împărţit între datoriile faţă de Dumnezeu (rugăciunea, respectarea poruncilor) şi comportamentul său faţă de cei din jur. Dimpotrivă, cel care trăieşte în iubire cu aproapele, creşte şi în dragoste faţă de Domnul: aproapele este un frate şi nu un duşman între mine şi Dumnezeu, ci, mai degrabă, o cale care mă conduce la Domnul.
Din păcate, de multe ori considerăm că ajunge să-L iubim pe Dumnezeu, ignorând dragostea faţă de ceilalţi. Astfel trăim în minciună şi în întuneric, deoarece nu pricepem că Dumnezeu este Creatorul şi Tatăl milostiv al tuturor oamenilor, care se bucură, atunci când fiii Săi trăiesc în bună înţelegere.
Isus ne învaţă că de respectarea acestor două porunci depinde “toată Legea şi Profeţii”, adică întreaga Scriptură, care este sintetizată în aceste două porunci ale dragostei. În Evanghelia după Matei, Isus ne dăruieşte o poruncă asemănătoare: “Tot ceea ce doriţi ca oamenii să vă facă, şi voi faceţi pentru ei: aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt. 7,12).
Iubiţilor! Simplificând, dar împlinind Legea lui Moise, Isus a revelat în mod definitiv voia Tatălui, adică iubirea Sa, mai presus de toate şi iubirea aproapelui, în chip activ şi dezinteresat. Cu alte cuvinte, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, mai mult decât îi iubim pe cei dragi şi să ascultăm de învăţătura Lui, mai mult decât de părerile oamenilor şi de impresiile noastre. Ţinem cont de această învăţătură, punându-L pe Domnul pe primul loc în viaţa noastră? Îl iubim pe aproapele în mod practic: dorindu-i binele din tot sufletul şi slujindu-l?
Pentru a practica iubirea de Dumnezeu şi dragostea frăţească, orice om trebuie, mai întâi, să se iubească şi să se respecte pe sine. La fel cum un izvor secătuit nu poate oferi apă drumeţilor, individul care nu trece peste necazurile personale, nu-şi acceptă defectele şi nu se simte iubit de Creatorul, care îi repetă continuu: Tu eşti important pentru Mine chiar şi atunci, când toţi te dispreţuiesc, nu va putea iubi… Atunci când omul nu pricepe imensa iubire cu care Dumnezeu îl înconjură şi nu înţelege că din iubire pentru el, Domnul L-a jertfit pe unicul Său Fiu, deviază de la calea iubirii. În schimb, atunci când recunoaşte cât de mult bine îi vrea Dumnezeu, destinându-l vieţii veşnice, începe să iubească şi să permită pătrunderea păcii şi a bucuriei, în inima şi casa sa. El se roagă tot mai mult şi doreşte să-l urmeze îndeaproape pe Isus, dăruindu-le fraţilor săi iubirea, adică înţelegându-i, sprijinindu-i şi slujindu-i.
De altfel, a-L iubi pe Dumnezeu – în sens biblic - înseamnă a renunţa la voia noastră pentru a o urma pe a Sa, căutând să fim fideli poruncilor Sale în tot ceea ce facem. Biblia ne spune că Domnul doreşte să pătrundă în viaţa şi în mintea noastră, pentru a ne încredinţa o misiune, aceea de a iubi, adică a adera la voia Sa, opunându-ne mofturilor noastre.
Când noi îl iubim pe Dumnezeu, El ne dilată inima şi ne învaţă cum să ne iubim soţul/soţia, copiii, chiar şi duşmanii. Astfel, a iubi înseamnă a pricepe, a înţelege că iubirea Domnului este în strânsă legătură cu iubirea aproapelui, în timp ce, lipsa de iubire ne face să fim tot mai înguşti la minte, mai egoişti şi mai nefericiţi.
Din păcate, este cunoscut faptul că, atât cei care se refugiază în alcool, în droguri, cât şi cei care îşi caută bucuria vieţii exclusiv în sport sau în muncă, ignorând datoriile faţă de familie, au apucat pe aceste căi deoarece niciodată nu s-au simţit iubiţi de alţii, fiind trataţi cu răutate şi indiferenţă. Tocmai de aceea, Isus ne spune că iubirea este una singură, informându-ne că din relaţiile pe care le avem cu cei din casa noastră şi de la locul de muncă, se vede dacă într-adevăr îl iubim pe Domnul. Maica Tereza de Calcutta repeta mereu: “Îmi este greu să cred că tu îl vezi pe Dumnezeu într-o bucată de pâine şi nu pe faţa fraţilor tăi“, a soţiei tale, a fiilor tăi…
Faptul că aceste două porunci ale iubirii nu trebuie separate ne învaţă că: nu avem nici un folos, dacă-L iubim pe Domnul şi-i dispreţuim pe oameni; nu este îndeajuns dacă îi ajutăm pe oameni, dar nu ţinem cont de învăţătura Bibliei şi de cinstirea lui Dumnezeu; nu vom fi răsplătiţi cu darul mântuirii, dacă nu-i iubim pe cei din familia noastră.
Papa ne spune: “Dacă Iubitul este darul cel mai mare din viaţa mea şi îmi este alături, dacă sunt convins că El – care mă iubeşte – este cu mine, chiar şi în situaţii de suferinţă, îmi rămâne în adâncul inimii bucuria care-i mai mare decât toate suferinţele… Trebuie să ne dăm seama de prezenţa Domnului care este lângă noi şi să nu fim surzi, căci ascultând doar zgomotele lumii, nu putem auzi această prezenţă liniştită, care bate la poarta noastră… şi pierdem esenţialul“… Viaţa este pe jumătate frumoasă şi pe jumătate urâtă. Partea frumoasă este iubirea.
Dacă filozofii din antichitate au intuit că la baza ordinii din univers stă necesitatea fiecărui om de a-l respecta pe aproapele său, Isus este singurul care a vorbit de necesitatea de a-i “ierta”, pe cei care ne-au jignit. De fapt, iertarea este culmea iubirii: acceptarea suferinţelor – din dragoste pentru altul – şi iertarea ofenselor primite. Să-ţi fie milă de aproapele, este uman, dar a-l ierta pentru răul pe care ţi l-a făcut, este ceva divin. Omul poate ierta, doar dacă cere această putere de la Dumnezeu.
Porunca iubirii doreşte să ne înalţe pe această culme, “obligându-ne” să realizăm lucruri divine, pe care singuri nu le-am putea face. Tocmai de aceea Isus ne porunceşte să iubim. Amin.
Mulţi oameni nu înţeleg că singurătatea şi plictiseala lor izvorăsc din faptul că nu permit să fie “mângâiaţi” şi “luminaţi” de iubirea lui Dumnezeu. Aceştia nu au primit vestea că au în cer un Tată care îi iubeşte şi doreşte ca ei să se simtă fiii Săi iubiţi, sprijiniţi şi ajutaţi. Sunt mulţi părinţi trişti, pentru că fiii lor s-au îndepărtat de Biserică şi nici nu vor să asculte când li se vorbeşte despre Domnul. În aceste cazuri, părinţii simt că şi-au pierdut propriul copil şi trăiesc o mare durere. Întristarea părinţilor este cauzată de faptul că nu doresc să priceapă că Dumnezeu este cu ei şi îi sprijină chiar dacă, copiii lor sunt rebeli. Astfel, supărându-se, pe lângă viaţa copiilor distrusă, părinţii îşi vor amărî şi propria existenţă, pierzându-şi liniştea sufletească. Omul care recunoaşte că este fiul iubit al Creatorului, nu poate să-şi piardă pacea şi bucuria sufletească, specifică celor îndrăgostiţi de Dumnezeu şi împlinitori ai poruncile Sale.
Faptul că multe persoane stau departe de Biserică, se datorează şi credincioşilor care nu vestesc cu viaţa lor, cât de mult îi iubeşte Tatăl şi nu transmit iubirea divină vecinilor şi chiar celor din casele lor. Din păcate, medităm prea puţin la apostolii care şi-au “cheltuit” viaţa doar pentru a vesti oamenilor, cât de mult îi iubeşte Domnul.
În zilele noastre, se simte nevoia urgentă a întăririi iubirii dintre soţi, singura capabilă să dea un impuls nou educaţiei tinerelor generaţii şi un viitor mai bun, societăţii noastre. Astfel tinerii, privind cum părinţii îşi “dăruiesc” gratuit, liber şi reciproc iubirea, vor învăţa să respecte, să iubească şi să-şi împlinească datoria, cu responsabilitate. Iubirea dintre părinţi îi va ajuta pe copii să trăiască cu sentimentul bucuriei în inimi, medicament puternic ce îi va stimula la dezvoltarea calităţilor lor.
Analizând relaţiile care există în multe familii, concluzionăm că mulţi părinţi nu pricep că şi pruncii lor, sunt fiii aceluiaşi Tată. Soţii care doresc să comande, vor deveni educatori aspri, buni patroni, dar nişte părinţi jalnici, care vor distruge viaţa pruncilor lor.
I. Experienţele negative ne împiedică să iubim din toată inima
Când eram mici, ne iubeam părinţii din toată inima. Din păcate, crescând, experienţele vieţii ne-au învăţat opusul. Ne-au spus că a iubi înseamnă a suferi; că nu trebuie să ne deschidem sufletul altora; că riscăm să fim dominaţi sau manipulaţi; că dacă iubim, vom fi umiliţi şi batjocoriţi… Atunci ne-am blocat şi am refuzat să iubim.
Fiind creaţi “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, trebuie să înţelegem că mai înainte de toate, ne-am născut pentru ca să iubim şi doar în plan secundar se află proiectele şi realizările personale, care sunt bune, doar în măsura în care omul respectă voia Domnului.
Mulţi oameni sunt de părere că, dacă-şi vor afla partenerul de viaţă potrivit, atunci vor fi fericiţi. Alţii cred că, dacă vor obţine un lucru dorit sau dacă vor realiza ceea ce şi-au propus, vor fi bucuroşi. Aceştia greşesc, deoarece cred că fericirea depinde de alţii sau, că ea constă în lucrurile care sunt în exteriorul fiinţei lor. A iubi, însemnă a înţelege că suntem liberi şi stăpânii universului, pentru că am primit de la Domnul puterea vieţii divine. A iubi, implică nu a ne pierde în lucrurile mărunte din lume, ci a pricepe că suntem destinaţi veşniciei.
O mamă puternică, respectată de toţi la locul de muncă, impune singurei sale fiice să fie asemenea ei: mereu prima. Fiica ei nu poate să greşească, să plângă sau să piardă timpul… O astfel de mamă nu-şi educă fetiţa să fie puternică, ci să trăiască fără sentimente; copila va fi o “câştigătoare” care întotdeauna va avea totul sub control, dar tot timpul va fi nemulţumită, mereu va fi în acţiune, dar niciodată, fericită. Din păcate, prin restricţiile sale, mama i-a interzis acestei copile să iubească, nepricepând că plânsul, duioşia şi vulnerabilitatea sunt o componentă a iubirii.
Un tată oarecare, nu ştie decât să urle şi să ceară tuturor din familie, să se supună ordinelor sale. În acest caz, pruncii se simt în siguranţă doar când tatăl lipseşte de acasă. În interiorul lor sunt terorizaţi de el, fiind nesiguri şi timizi. Niciodată nu vor fi capabili să-şi aleagă singuri calea în viaţă. Sunt copiii cei mai predispuşi la marile greşeli ale tinereţii, inclusiv fuga de acasă. Devenind adulţi, trăiesc mereu apărându-se de cei din jur. Sunt incapabili să colaboreze, la realizarea a ceva bun. Acest tată le-a distrus iubirea şi încrederea în viaţă.
Un alt tată era faţă de cei din familie “un duce”. Toţi trebuiau să-i execute ordinele, inclusiv soţia. Fiul i s-a opus: “nu este cinstit ca tu să ne terorizezi, astfel” şi-şi apăra mama. Dar acest “bărbat” era prea puternic… Drept urmare, într-o zi, tânărul hotărî să nu-i mai arate tatălui său că suferă. Nu mai simţea nici un fel de emoţie. Azi este un om cu inima de piatră: pare insensibil. Inima sa a fost ruptă în două şi acest fapt este vizibil. Nu se observă nici bucurie şi nici viaţă pe faţa sa…
O mamă le cere mereu copiilor ei să o ajute, chiar dacă aceştia ar dori altceva. Ea îi laudă numai când muncesc… Copiii au înţeles că nu pot să se joace, fără se să simtă vinovaţi că nu au lucrat neîntrerupt. Ei vor deveni muncitori neobosiţi, dar nu vor şti să se distreze în viaţă. Mama le-a distrus o latură plăcută a vieţii: jocul, glumele, relaxarea.
De multe ori, comportamentul părinţilor sau experienţele prin care am trecut, ne-au tăiat avântul iubirii, al fericirii. Poate am pierdut încrederea în viaţă, poate am devenit cinici, poate ne-am predat, dar încă mai avem “aripi”: sunt doar ciuntite. Chemarea la iubire – pe care Dumnezeu a sădit-o în noi – nu poate fi distrusă, nu expiră, ci este veşnică… Dacă am recunoaşte rănile noastre şi ne-am strădui să le vindecăm, am putea iubi din nou, cu toată puterea şi din tot sufletul.
Tatăl meu – îşi aminteşte un tânăr – privea la realizările mele şi le considera ca fiind rodul superiorităţii sale. Dacă reuşeam la şcoală, credea că este meritul său şi se considera că este “cineva”. Acest tată doar îşi privea copilul dar nu-l iubea, ci se gândea numai la onoarea sa. Un asemenea părinte nu a înţeles că trebuie să-ţi iubeşti aproapele pentru ceea ce este, nu pentru realizările sale. Un astfel de tată şi-a învăţat copilul că, pentru a fi iubit şi important, trebuia să reuşească, să fie un om de vază. Dar când a crescut, tânărul a înţeles că pentru a fi iubit, nu trebuie să demonstreze nimănui, nimic: “Dacă vă place cum sunt, bine. Dacă nu, este problema voastră“.
Mama mă punea – recunoaşte o persoană – să recit în public, deoarece cu toţii o lăudau ce copil cuminte are. Ea era mulţumită, dar nu pricepea că eu mă simţeam oribil, asemenea unui copil de circ, dresat. Câte nu am făcut în viaţă, doar ca să o fac fericită! Dar acum doresc să trăiesc, nu pentru ca să satisfac plăcerile altora, ci pentru ca eu să mă simt bine.
Când o mamă spune copilului ei: “Te iubesc, doar dacă mănânci tot“, nu face o declaraţie de dragoste, ci de respingere: “Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci te iubesc doar pentru că faci ceea ce îţi spun, adică ceea ce doresc eu“.
O fiică, de mic copil, a trebuit să-şi îngrijească mama, grav bolnavă. A învăţat să se dăruiască altora. A reuşit în toate domeniile, dar mereu era nemulţumită, tristă şi depresivă. Atunci când dorim să facem altora pe plac, căutăm să intrăm în graţia iubirii lor, să avem aprecierile lor. Fiind interesaţi în mod excesiv de părerile altora, pierdem pacea sufletului nostru.
O femeie povestea că de mică, nu dorea să mănânce (un act prin care îşi revendica autonomia). Într-o zi, tatăl înfuriat îşi băgă capul în farfuria cu supă. Din acea zi, speriată de imensa putere a tatălui, mâncă tot ce i se punea înainte, iar tatăl era fericit de realizarea sa. Acest părinte nici măcar n-a sesizat că a distrus puterea copilei sale, aceea de a se opune. De fapt, crescând, acea femeie, atunci când cineva o acuza sau o ataca, nu reuşea să se apere.
II. Copiii dau lecţii adulţilor
Am putea învăţa multe de la următorul exemplu… O fetiţă de trei ani şi-a pierdut brăţara de aur, întristându-se. Frăţiorul ei de şase anişori, imediat a ajutat-o s-o caute. Găsind-o, i-a restituit-o. El s-a simţit obligat să-şi ajute sora, din dragoste frăţească. Din păcate, noi adulţii nu simţim la fel, considerându-ne de cele mai multe ori, rivali sau dornici de a domina peste cei din jurul nostru.
Am putea să învăţăm de la acest copil care-şi iubeşte sora din toată inima, dorind să o vadă fericită, nu tristă. El nu o ignoră – abandonând joaca, pentru a-i sări în ajutor – şi demonstrează că este foarte atent la nevoile ei. Ce minunat ar fi dacă, în relaţia dintre soţi, aceştia ar da dovadă de o atenţie asemănătoare faţă de problemele celuilalt, acordându-şi reciproc ajutorul!
Atunci când copiii observă că părinţii nu se ajută între ei, învaţă să fie tot mai egoişti, îndepărtându-se inclusiv de părinţii lor. Cum pot copiii sau tinerii să-şi respecte părinţii, dacă îi văd pe aceştia că nu se respectă între ei? De la părinţii certăreţi, copiii vor învăţa să devină rebeli şi neascultători… Dumnezeu vrea ca pornind de la exemplul acestui copil, să învăţăm să fim iubitori şi respectuoşi cu cei de lângă noi, deoarece nu putem să-L iubim pe Domnul şi să pretindem că respectăm poruncile Sale, dacă nu-i iubim pe cei din familia noastră, ne spune Isus.
Porunca iubirii este cea mai mare şi mai importantă ,pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Adevărata iubire nu trebuie să se confunde cu sentimentul, ci să pornească din inimă, fiind o hotărâre statornică a minţii. Din acest motiv, căsătoria făcută din dragoste nu se poate destrăma. Nu trebuie să iubesc doar ce-mi place, căci nu întotdeauna plăcerea coincide cu adevărul şi cu binele… Adevărata iubire implică jertfire, renunţare, seriozitate, dăruire, inteligenţă, dorinţa de a-l face fericit pe altul, curajul de a trăi în adevăr, alegerea de a-L pune pe Dumnezeu şi valorile pe primul plan în viaţă… Când omul urmăreşte realizarea acestui standard, inima lui se va umple de pace şi bucurie, în ciuda tuturor dificultăţilor, deoarece puterea Domnului îl va scoate din “moarte” şi-l va înălţa la viaţa cea divină şi veşnică.
Porunca iubirii aproapelui pe care am primit-o de la Dumnezeu este pentru noi un semnal de alarmă: “Atenţie! Cei din familia ta sunt copiii lui Dumnezeu. Prin urmare, ia aminte cum te comporţi cu ei!…” Dragostea curată nu este teorie, ci se traduce în acţiuni concrete de într-ajutorare. O mamă poate să-şi jertfească nopţile – nedormind – pentru iubirea faţă de copiii ei, tot la fel cum un tată poate să meargă la lucru într-o ţară străină, trudind pentru binele familiei sale.
Este interesant că ne-am dori să primim miliarde, crezând că atunci am putea să ne organizăm viaţa după bunul nostru plac, dar, în acelaşi timp, nu acceptăm de la Domnul “darul iubirii”. Unii au câştigat la loto şi apoi, în câteva săptămâni şi-au distrus familia… Prin urmare, nu banul, ci respectul reciproc, buna înţelegere şi iubirea slujitoare, stau la baza unei familii “tradiţionale”.
Este trist că darul gratuit al iubirii îl refuzăm aproape zilnic, cu încăpăţânare, deoarece nu dorim să fim responsabili şi să ne împlinim datoria, asemenea copilului din exemplul dat, care se simte dator să-şi ajute surioara. Cultura noastră individualistă ne-a învăţat că, numai fiind distanţi şi indiferenţi faţă de cei dragi, putem face ceea ce ne place… De câte ori, din dorinţa de a-şi satisface “plăcerile”, părinţii neglijează educaţia şi sprijinul pe care îl datorează pruncilor lor, petrecând mai mult timp cu prietenii, serviciul sau la TV…? Ori, cine iubeşte, ştie că trebuie să pună la dispoziţia celor dragi, calităţile şi bunurile sale, cu mult curaj şi fără rezerve?
Din păcate, îndepărtându-se de credinţă, părinţii zilelor noastre devin tot mai egoişti, iar goana lor după succes şi după aprecierile altora, coroborate cu dorinţa de a comanda, sunt factorii care nu-i permit nici unui om să-şi iubească partenerul de viaţă şi să-şi educe pruncii. Părinţii care neglijează educaţia copiilor lor, ignoră şi dispreţuiesc darul imens pe care l-au primit de la Dumnezeu.
III. Iubirea lui Dumnezeu, izvor de fericire
“Iubirea” este darul cel mai mare, fiind cauza existenţei noastre: iubindu-ne, Dumnezeu ne-a creat, demonstrându-ne că putem să-i educăm pe cei de lângă noi, doar în măsura în care îi iubim. Jertfa de Sine a lui Isus – împlinită din iubire – nu s-a sfârşit în moarte, căci înviind, Mântuitorul ne-a arătat că iubirea este mai tare, inclusiv decât moartea.
Sf. Pavel ne informează că întotdeauna “iubirea lui Dumnezeu este cea care ne împinge la convertire” (Rm. 2, 4), adică la schimbarea vieţii, la apropierea de Domnul, la fericire şi la buna înţelegere între noi. Ştiind că Dumnezeu te-a tratat cu milă şi înţelegere, trebuie să te determine să fii milostiv şi înţelegător cu cei din casa ta. Iubirea produce pace, armonie şi bună înţelegere în sânul celor mai agitate familii. Iată de ce, Isus consideră dragostea, porunca cea mai importantă.
Practicarea iubirii ne cere multă dăruire şi perseverenţă. Din păcate, persoanele care iubesc, întâlnesc semeni care nu sunt atenţi şi recunoscători faţă de iubirea lor, ba mai mult, răsplătesc cu răutate iubirea lor, arătând veridicitatea proverbului: “Fă bine şi aşteaptă rău“. Mulţi, trecând prin aceste experienţe, se pot descuraja; totuşi, Dumnezeu-iubire este mereu alături de cei care fac binele şi le dă putere să iubească, în ciuda tuturor piedicilor. Aceştia nu se predau şi continuă să iubească, demonstrând nu numai că iubirea este mai tare decât trădarea, ci şi faptul că au pus pe primul loc în viaţă, ascultarea de Dumnezeu şi nu comportamentul celor de lângă ei. Dacă un om se lasă influenţat de jignirile celor dragi, arată că este mai interesat de părerile oamenilor, decât de respectarea voinţei şi poruncilor lui Dumnezeu.
Să nu uităm că apostolul Ioan ne spune că, atunci când pretindem că îl iubim pe Creatorul, dar suntem certaţi cu fratele nostru, suntem mincinoşi, deci, adevărul nu locuieşte în noi. Prin urmare, nu se pot numi creştini, soţii care nu se iubesc şi nici copiii, care nu-şi respectă părinţii. Omul îşi realizează misiunea vieţii – primită direct de la Mântuitorul – doar în măsura în care iubeşte.
Credinţa omului se măsoară prin iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, deoarece numai iubirea îl ajută pe om să se apropie tot mai mult de adevărata sa identitate: fiu iubit al Creatorului, chemat să iubească, mai presus de orice.
IV. Ce înseamnă iubirea?
În timpul lui Isus, Legea era formată din 613 porunci. Fariseii căutau să afle care este cea mai importantă. Răspunzându-le, Isus uneşte două porunci din VT: pe cea a iubirii faţă de Dumnezeu din Cartea Deuteronomului (cfr. Deut. 6, 5) – o rugăciune pe care evreii o recitau zilnic, având obligaţia să o transmită noilor generaţii – cu aceea a dragostei faţă de aproapele “Iubeşte-l pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Lev. 19, 18).
Isus vede o legătură strânsă între iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui: una, fără cealaltă… n-are nici o valoare. Când un om îşi iubeşte aproapele, demonstrează clar că îl iubeşte şi pe Dumnezeu. Îl iubeşte pe Domnul din toată inima, numai cel care îl iubeşte pe aproapele, ca pe sine însuşi. Faptul că Isus uneşte aceste două porunci, făcându-le să depindă una de alta, ne învaţă, fie că ele nu sunt în opoziţie, fie că adevăratul creştin nu este împărţit între datoriile faţă de Dumnezeu (rugăciunea, respectarea poruncilor) şi comportamentul său faţă de cei din jur. Dimpotrivă, cel care trăieşte în iubire cu aproapele, creşte şi în dragoste faţă de Domnul: aproapele este un frate şi nu un duşman între mine şi Dumnezeu, ci, mai degrabă, o cale care mă conduce la Domnul.
Din păcate, de multe ori considerăm că ajunge să-L iubim pe Dumnezeu, ignorând dragostea faţă de ceilalţi. Astfel trăim în minciună şi în întuneric, deoarece nu pricepem că Dumnezeu este Creatorul şi Tatăl milostiv al tuturor oamenilor, care se bucură, atunci când fiii Săi trăiesc în bună înţelegere.
Isus ne învaţă că de respectarea acestor două porunci depinde “toată Legea şi Profeţii”, adică întreaga Scriptură, care este sintetizată în aceste două porunci ale dragostei. În Evanghelia după Matei, Isus ne dăruieşte o poruncă asemănătoare: “Tot ceea ce doriţi ca oamenii să vă facă, şi voi faceţi pentru ei: aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt. 7,12).
Iubiţilor! Simplificând, dar împlinind Legea lui Moise, Isus a revelat în mod definitiv voia Tatălui, adică iubirea Sa, mai presus de toate şi iubirea aproapelui, în chip activ şi dezinteresat. Cu alte cuvinte, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, mai mult decât îi iubim pe cei dragi şi să ascultăm de învăţătura Lui, mai mult decât de părerile oamenilor şi de impresiile noastre. Ţinem cont de această învăţătură, punându-L pe Domnul pe primul loc în viaţa noastră? Îl iubim pe aproapele în mod practic: dorindu-i binele din tot sufletul şi slujindu-l?
Pentru a practica iubirea de Dumnezeu şi dragostea frăţească, orice om trebuie, mai întâi, să se iubească şi să se respecte pe sine. La fel cum un izvor secătuit nu poate oferi apă drumeţilor, individul care nu trece peste necazurile personale, nu-şi acceptă defectele şi nu se simte iubit de Creatorul, care îi repetă continuu: Tu eşti important pentru Mine chiar şi atunci, când toţi te dispreţuiesc, nu va putea iubi… Atunci când omul nu pricepe imensa iubire cu care Dumnezeu îl înconjură şi nu înţelege că din iubire pentru el, Domnul L-a jertfit pe unicul Său Fiu, deviază de la calea iubirii. În schimb, atunci când recunoaşte cât de mult bine îi vrea Dumnezeu, destinându-l vieţii veşnice, începe să iubească şi să permită pătrunderea păcii şi a bucuriei, în inima şi casa sa. El se roagă tot mai mult şi doreşte să-l urmeze îndeaproape pe Isus, dăruindu-le fraţilor săi iubirea, adică înţelegându-i, sprijinindu-i şi slujindu-i.
De altfel, a-L iubi pe Dumnezeu – în sens biblic - înseamnă a renunţa la voia noastră pentru a o urma pe a Sa, căutând să fim fideli poruncilor Sale în tot ceea ce facem. Biblia ne spune că Domnul doreşte să pătrundă în viaţa şi în mintea noastră, pentru a ne încredinţa o misiune, aceea de a iubi, adică a adera la voia Sa, opunându-ne mofturilor noastre.
Când noi îl iubim pe Dumnezeu, El ne dilată inima şi ne învaţă cum să ne iubim soţul/soţia, copiii, chiar şi duşmanii. Astfel, a iubi înseamnă a pricepe, a înţelege că iubirea Domnului este în strânsă legătură cu iubirea aproapelui, în timp ce, lipsa de iubire ne face să fim tot mai înguşti la minte, mai egoişti şi mai nefericiţi.
Din păcate, este cunoscut faptul că, atât cei care se refugiază în alcool, în droguri, cât şi cei care îşi caută bucuria vieţii exclusiv în sport sau în muncă, ignorând datoriile faţă de familie, au apucat pe aceste căi deoarece niciodată nu s-au simţit iubiţi de alţii, fiind trataţi cu răutate şi indiferenţă. Tocmai de aceea, Isus ne spune că iubirea este una singură, informându-ne că din relaţiile pe care le avem cu cei din casa noastră şi de la locul de muncă, se vede dacă într-adevăr îl iubim pe Domnul. Maica Tereza de Calcutta repeta mereu: “Îmi este greu să cred că tu îl vezi pe Dumnezeu într-o bucată de pâine şi nu pe faţa fraţilor tăi“, a soţiei tale, a fiilor tăi…
Faptul că aceste două porunci ale iubirii nu trebuie separate ne învaţă că: nu avem nici un folos, dacă-L iubim pe Domnul şi-i dispreţuim pe oameni; nu este îndeajuns dacă îi ajutăm pe oameni, dar nu ţinem cont de învăţătura Bibliei şi de cinstirea lui Dumnezeu; nu vom fi răsplătiţi cu darul mântuirii, dacă nu-i iubim pe cei din familia noastră.
Papa ne spune: “Dacă Iubitul este darul cel mai mare din viaţa mea şi îmi este alături, dacă sunt convins că El – care mă iubeşte – este cu mine, chiar şi în situaţii de suferinţă, îmi rămâne în adâncul inimii bucuria care-i mai mare decât toate suferinţele… Trebuie să ne dăm seama de prezenţa Domnului care este lângă noi şi să nu fim surzi, căci ascultând doar zgomotele lumii, nu putem auzi această prezenţă liniştită, care bate la poarta noastră… şi pierdem esenţialul“… Viaţa este pe jumătate frumoasă şi pe jumătate urâtă. Partea frumoasă este iubirea.
Dacă filozofii din antichitate au intuit că la baza ordinii din univers stă necesitatea fiecărui om de a-l respecta pe aproapele său, Isus este singurul care a vorbit de necesitatea de a-i “ierta”, pe cei care ne-au jignit. De fapt, iertarea este culmea iubirii: acceptarea suferinţelor – din dragoste pentru altul – şi iertarea ofenselor primite. Să-ţi fie milă de aproapele, este uman, dar a-l ierta pentru răul pe care ţi l-a făcut, este ceva divin. Omul poate ierta, doar dacă cere această putere de la Dumnezeu.
Porunca iubirii doreşte să ne înalţe pe această culme, “obligându-ne” să realizăm lucruri divine, pe care singuri nu le-am putea face. Tocmai de aceea Isus ne porunceşte să iubim. Amin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
