Terapia spirituala-folosul tamaiei si lumanarilor

Terapie Spirituala
In timpul sfintelor slujbe, in repetate randuri se aude indemnul preotului: „Pentru cinstitele daruri care s-au adus, pentru cei care le-au adus, pentru vii sau morti...Domnului sa ne rugam“. Datoria fiecarui credincios este ca din agoniseala sa, din munca sa sa aduca daruri si pentru Sfanta Biserica.

Materiile folosite in cult sunt: painea, vinul, apa, untdelemnul, Sfantul Mir, tamaia si lumanarile. Ce poate fi mai folositor pentru un credincios ca, din prescura (painea) pe care o aduce la biserica sa ajunga o particica Trupul Domnului ? La fel si din vin, Sangele Domnului. Cele jertfite din hrana ta, sa devina hrana sufleteasca pentru credinciosi ! Cat de frumos si de bine, cand vezi pe un credincios aprinzand o lumanare sau mai multe ! La vedere e o mica jertfa, dar in fata lui Dumnezeu e mare. E semnul dragostei si al credintei, e semnul milosteniei.

Lumanarile au intrat in cultul crestin inca din inceput, fiind aduse de iudeii increstinati. (Faptele Apostolilor 20, 7-8). Lumanarea inchipuie lumina lui Hristos (Ioan 8,12). Pentru credinciosi simbolizeaza si lumina vietii lor curate, izvorate din viata lui Hristos ( l Tesaloniceni 5,5). Ca imagine a luminii lui Hristos, lumanarile sunt folosite la toate slujbele bisericesti, avand de fiecare data simbolul ei specific. Lumanarile sunt facute din ceara culeasa de albine din cele mai variate si aromate flori. Si cum albinele sunt toate fecioare, lumanarea facuta din ceara lor inchipuie Trupul Mantuitorului nascut din Sfanta Fecioara. Lumanarile sunt puse in sfesnic. Acestea dupa forma in care sunt facute au anumite simboluri. Sfesnicul cu un brat, inchipuie unitatea Sfintei Treimi. Cele cu doua brate simbolizeaza cele doua firi ale Mantuitorului; cele cu trei brate ofera imaginea persoanelor Sfintei Treimi. Cele cu sapte brate indica cele sapte daruri ale Sfantului Duh, iar cele cu 12 brate amintesc de cei 12 Apostoli.

Lumanarile se aprind la morminte, in sfesnicele speciale pentru pomenirea mortilor si se pun in mana celui ce trage sa moara. Pentru ca lumanarea este calauza sufletului pe calea cea fara intoarcere risipind intunericul mortii, iar pe de alta parte ea inchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus: „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii“ (Ioan 8-12; Cor. 4,4,6). Avand deci lumanarea in mainile sale, omul trece la cele de dincolo impreuna cu Hristos si avand cu el „lumina vietii“ celei vesnice, pe care a primit-o inca de la botez. Viata pamanteasca a crestinului inceputa cu Hristos se sfarseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi in ceruri langa El. Lumanarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor zece fecioare si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare intelepte au intampinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25, 1-23).

Lumanarile intrebuintate in biserici sunt obiecte simbolice, atat prin componenta lor (ceara de albine), cat si prin rolul lor de a produce lumina. Ele s-au intrebuintat mai ales in vechime prin catacombele intunecoase, ramanand apoi - dupa modelul cultului din Vechiul Testament- obiecte liturgice de mare pret. Lumanarile se aprind atat pentru cei vii cat si pentru cei adormiti.

Tamaie mirositoare. In cultul mozaic erau necesare un parfum sacru si untdelemn sfant pentru ungere. In acest scop erau folosite din belsug substante aromatice (Ex. 25.6; 35.8; 28, 37.29). Acest parfum - tamaia mirositoare - era un amalgam alcatuit din stacte (sau opobalsamum), once mirositoare, halvan (galbanum), tamaie curata, toate acestea fiind amestecate in parti egale si pisate cu sare. Utilizarea acestui parfum in alt scop decat pentru cultul Domnului era interzisa (Ex: 30.34-38 LV.10.1-7). Altarul tamaierii era lucrat din lemn de salcam acoperit cu aur curat si apartinea sanctuarului (I IMP. 6. 22), fiind amplasat in Locul Sfant, in fata perdelei ce despartea Sfanta de Sfanta Sfintelor. In fiecare dimineata, in timp ce pregatea candelele, marele preot ardea tamaia pe acest altar. (Ex. 30.1-9, Lc1.8-10) (V: Altar).

O data pe an, in importanta zi a Ispasirii, marele preot ardea tamaie de cealalta parte a perdelei, in Locul preasfant, intr-o cadelnita cu carbuni aprinsi. Un nor de miresme invaluia atunci capacul ispasirii. Cu prilejul dedicarii altarului, fiecare capetenie a donat o cupa de aur plina cu tamaie. (Num. 7. 14,20 si urm.).

Atat de multe animale erau sacrificate in curtea Cortului si apoi a Templului incat mirosul sangelui lor umplea atmosfera inconjuratoare; insa tamaia care arde contribuia, cu siguranta la asanarea aerului. Pe de alta parte acest parfum avea si o valoare simbolica: fiind folosita in cadrul ceremonialului de ispasire (Nu, 16.46-47), tamaia mirositoare reprezenta mijlocirea marelui preot titular iar din punct de vedere profetic il prefigura pe Hristos, marele nostru Mijlocitor (Rom. 8.34, Evr 9.24). Psalmistul doreste ca rugaciunea lui sa se inalte spre Domnul ca tamaia si ca jertfa de seara (Ps. 141.2). Norodul se ruga afara, in timp ce Zaharia ardea tamaie in templu. (Lc. 1.10). Intr-o vedenie pe care o are Ioan in Apocalipsa, un inger tamaiaza pe altarul de aur de unde se inalta fumul impreuna cu rugaciunile sfintilor. (Ap. 8.3.-5). Tamaia curata, adusa de maini neingreuiate de pacate este placuta lui Dumnezeu (Ps.140,2) Diavolul se indeparteaza (Tobit. 6, 17, 8, 2); si mania Domnului inceteaza (Num 16.41-50). „Tamaie Iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de Ceruri, trimite-ne noua Darul Preasfantului Tau Duh“.

Cunoscand cele de mai sus, fiecare sa aiba in practica sa liturgica deprinderea de a folosi tamaie si lumanari atat in casa, atunci cand se roaga, dar mai ales la Sfanta Biserica, unde este bine sa participe la Sfintele Slujbe in fiecare Duminica si sarbatoare.