sâmbătă, 8 august 2009

Vindecarea poporului surd al lui Dumnezeu

Vindecarea poporului surd al lui Dumnezeu Lecturi: Is 35,4-7a Ps 145 Iac 2,1-5 Mc 7,31-37
Samuel a fost unul dintre cei mai extraordinari predicatori ai Evangheliei din oraşul meu. Vedeţi voi, Samuel era orb şi nu a mers niciodată la şcoală. Mai apoi s-a alăturat Martorilor lui Iehova şi a trebuit să înveţe pe de rost fragmente ample din Biblie, din moment ce nu ştia citi. Băiatul său îl aducea din uşă în uşă, iar Samuel îşi începea predicarea spunând:
"Am fost orb, dar acum văd!" Am fost mereu fascinat să văd cum acest bărbat orb şi fără şcoală reuşea să provoace oameni educaţi, continuându-şi discursul astfel:
"Iar acum să ne întoarcem la Ioan 3,16 şi să citim". Simpla lui prezenţă dădea mărturie de faptul că în Cristos, a vedea şi a auzi înseamnă mult mai mult decât folosirea ochilor şi urechilor biologice.
Similarităţile, precum şi diferenţele dintre simţurile externe ale văzului şi auzului, comparate cu facultatea interioară de a şti şi de a asculta mesajul lui Cristos este cheia înţelegerii modului în care Marcu se foloseşte de numeroasele vindecări miraculoase. Marcu a scris unei comunităţi de credincioşi persecutată.
În astfel de situaţii, a vorbi despre Cristos poate fi foarte periculos. Te poate costa viaţa. Istoria surdo-mutului din Evanghelia de astăzi pare să fi fost adresată acelor membri ai comunităţii sale care nu puteau să dea mărturie despre Isus deoarece nu i-au auzit cuvântul. Faptul că sunt surzi la cuvintele lui Isus este explicaţia dificultăţii lor în a vorbi despre El. Există deci o paralelă între surdo-mutul din Evanghelia de astăzi şi discipolii lui Isus. Acest om nu poate nici să audă şi nici să vorbească bine. Discipolii nu pot să înţeleagă mesajul lui Isus, iar aceasta constituie un impediment în proclamarea pe care sunt chemaţi să o facă. De aceea şi ei au nevoie de vindecare.
Isus l-a luat la o parte de mulţime şi şi-a pus degetele în urechile lui, a scuipat şi i-a atins limba. Apoi privind spre cer a suspinat şi a spus: "Effata"!, adică "Deschide-te!" Imediat urechile i s-au deschis, limba i s-a dezlegat şi omul a început să vorbească clară. De ce l-a tras la o parte din mulţime? De ce o descriere atât de grafică a vindecării şi de ce nu putea să îi spună omului "Eşti vindecat!" şi gata? Cred că prin aceste detalii Marcu încearcă să spună ceva cititorilor lui.
Luându-l la o parte pe surdo-mut din mulţime, pentru a-l vindeca, Marcu probabil le spune că pentru a fi vindecaţi de surzenia la cuvântul lui Dumnezeu ei trebuie mai întâi să se distanţeze de masele din jurul lor, dat fiind că întâlnirea vindecătoare cu Isus are loc la nivelul intim la inimii fiecăruia şi al micii comunităţi creştine.
Să nu uităm că creştinii erau atunci o minoritate şi că întâlnirile lor nu aveau loc în biserici mari ci în casele credincioşilor.
Această vindecare este foarte diferită de cea a fiicei femeii cananeite care a precedat-o. În acel caz, Isus nu a făcut nimic altceva decât să anunţe vindecarea (versetul 29). Dar în acest caz El parcurge un ritual elaborat, în şapte acte:
(1) A luat omul la o parte.
(2) Îşi pune degetele în urechile omului.
(3) Scuipă şi
(4) atinge limba omului.
(5) Priveşte apoi spre cer şi
(6) suspină.
(7) Dă comanda vindecătoare: "Effata!
" De ce toţi aceşti paşi la Isus?
Mai important: de ce îi redă Marcu cu atâta atenţie la detalii?
Probabil Biserica lui Marcu începea să îşi dezvolte ritualurile de ungere a bolnavilor, folosind formule speciale. Dacă este aşa, atunci Marcu prin acest pasaj le spunea credincioşilor că în aceste ceremonii liturgice ei vor experimenta vindecarea, asemenea surdo-mutului.
Odată experimentată la nivel personal această vindecare, nimic nu îl mai poate reţine pe credincios să îl proclame sus şi tare pe Isus.
Ne dăm noi seama că suntem surzi?
Ne dăm noi seama că nu înţelegem încă pe deplin mesajul lui Isus?
Acesta este motivul pentru care vorbim cu greu, motivul pentru care oamenii nu ne înţeleg când le spunem Vestea cea Bună!
Ca persoane, comunitate, Biserică, trebuie să venim la Isus pentru a fi vindecaţi. Iar aceasta poate avea loc aici, departe de masele de oameni, în spaţiul privat al celebrării euharistice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu