Episcopul, figură cheie în pastoraţia sanitară

Interviu luat secretarului Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii
De Marta Lago
Secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii indică în figura episcopului cheia pentru întărirea unei pastoraţii sanitare capabilă să răspundă la necesităţile pastorale şi sociale de astăzi.
Pentru acest obiectiv se priveşte la aportul şi la activităţile acestui dicasteriu, a cărui dimensiune şi însemnătate este ilustrată în acest interviu de către episcopul José Luis Redrado Marchite, O.H.
Care este misiunea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii?
Monseniorul Redrado: Este vorba de un dicasteriu specific pentru pastoraţie; nu este un "Minister al Sănătăţii" ca acela al statelor. Acest lucru trebuie înţeles bine. Caracteristica sa primară este aceea de "pastoraţie a sănătăţii", cu tot ceea ce implică termenul "pastoraţie": evanghelizare şi acţiune a Bisericii în sectorul sanitar, fie pentru bolnavi, fie pentru cei sănătoşi, începând de la cei care se îngrijesc de bolnavi. Misiunea dicasteriului se extinde şi la prevenire, un aspect îndreptat către toate persoanele, pentru ca să fie ocrotită sănătatea ca atare.
Prin pastoraţie sanitară înţelegem modul cu care Isus stătea cu bolnavii şi-i ajuta să dea sens bolii.
Acest lucru implică un contact personal strâns şi direct cu cei suferinzi...
Monseniorul Redrado: Este vorba de a duce un mesaj de valori creştine bărbaţilor şi femeilor bolnavi. A-i trezi la un nou sens al vieţii, redescoperind că viaţa lui Isus a avut sens atunci când era evanghelizare; atunci când de pe cruce a revărsat asupra noastră o mare iubire mântuitoare, o mare suferinţă îmbibată de iubire. Şi Biserica, în evanghelizarea sa, în pastoraţia sa, este chemată să facă această realitate constantă şi să o facă să fie trăită.
La aceasta sunt chemate, îndeosebi serviciile pastoraţiei în spitale şi, desigur, şi toţi catolicii care nu se pot limita numai la îngrijirea trupului, ci trebuie să privească întreaga persoană. Deci rămânerea în spitalele catolice trebuie să fie mai ales o prezenţă care să reînnoiască viaţa, care să spună ceva bolnavilor, care să-i facă să-l întâlnească pe Domnul. Pentru aceasta, dicasteriul nostru încearcă să formeze bărbaţi şi femei care să poată sta mai aproape de bolnavi şi a le da acest mesaj: să descopere că boala nu este inutilă, ci poate să ducă la un drum, cum este cel spre Emaus, în care se descoperă că Domnul merge împreună cu noi.
Cum pune în practică Dicasteriul dumneavoastră această acţiune evanghelizatoare?
Monseniorul Redrado: Dicasteriul are funcţii instituţionale; fundamental este a anima, a informa şi a forma, în afară de faptul de a fi la zi cu ceea ce se întâmplă în lumea sănătăţii şi a bolii, pentru a perfecţiona formele în care să fie integrată pastoraţia.
Se încearcă să se promoveze valorile prin congrese internaţionale, reuniuni de grupuri, cursuri, seminarii, programe radiofonice şi de televiziune, publicarea de cărţi, revista noastră "Dolentium Hominum" - difuzată în patru limbi în toată lumea - în care se oferă criterii despre sănătate şi boală, sensul creştin şi cum trebuie să fie realizată această slujire.
Fac parte din finalităţile noastre cele douăzeci şi două de mari congrese internaţionale care s-au desfăşurat cu participarea a foarte mulţi profesionişti care au venit să asculte şi să intervină: o medie de şase sute de persoane la o conferinţă şi în două cazuri au fost nouă mii de înscrieri. Evantaiul de posibilităţi este deci foarte amplu.
Tot în cadrul promovării s-au desfăşurat şi câteva călătorii internaţionale organizate de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii: peste 150 de călătorii pentru a intra în contact cu sectorul sănătăţii în diferite naţiuni şi a vedea munca desfăşurată de conferinţele episcopale în acest sector.
Ultimul congres internaţional, care s-a desfăşurat în noiembrie 2007, a avut ca temă bolnavul în vârstă...
Monseniorul Redrado: Este al treilea congres pe care-l dedicăm bătrânului, chiar dacă după abordări diferite. Acesta din urmă s-a concentrat mai mult pe bolile caracteristice ale celui în vârstă: pierderea puterii, auzul, capacitatea de cunoaştere, deprimarea - care se referă la întreaga viaţă, dar la această vârstă îndeosebi - şi multe alte suferinţe care se pot manifesta în această perioadă a vieţii.
Luând în considerare faptul că societatea a ajuns la o aşteptare de viaţă destul de ridicată - în societăţile dezvoltate se ajunge la vârsta de 75 sau 80 de ani - este necesar să se lupte pentru a da calitate vieţii, controlând şi prevenind acest tip de boli. Finalitatea acestui congres internaţional a fost aceea de a vedea cu se poate înfrunta mai bine această realitate actuală a societăţii. Ca şi consiliu pontifical sunt puternic deschişi şi inseraţi în societate; avem o misiune puternic socială: sănătatea şi boala sunt de importanţă universală. Papa a aprobat imediat tema acestui congres. Societăţile care îmbătrânesc trebuie să fie atente la multe aspecte referitoare la acest subiect.
De exemplu, familia este chemată personal să aibă grijă de bătrânul bolnav, care nu trebuie să reprezinte o complicare ci o responsabilitate. Şi bolnavul la această vârstă trebuie să fie foarte bine primit şi iubit. Altfel - a subliniat papa - o altă boală, cum este deprimarea, poate să vină rapid. Sunt teme care au fost discutate la nivel internaţional. Între acestea şi cea a aspectului psihologic al bătrânului bolnav, care atinge cu mâna sfârşitul vieţii şi vede cum dispar cei de aceeaşi vârstă cu el.
Şi chestiunea religioasă este foarte importantă. Poate fi cazul celui care a neglijat-o, dar dacă unul vrea să se împace cu Dumnezeu sau să se apropie de credinţă, şi la bătrâneţe este posibil a descoperi acea Privire superioară şi milostivă care converteşte. Şi un alt punct crucial luat în considerare este cel al chestiunilor de bioetică, deoarece o societate materialistă poate să-l vadă pe bătrân ca un element de "deranj" care nu produce, ci dimpotrivă consumă.
De ce anume este nevoie pentru a redescoperi valoarea bătrânilor?
Monseniorul Redrado: Trebuie schimbată scara valorilor. Desigur, o societate materialistă este cea care produce. Totuşi, ceea ce trebuie făcut este a ţine cont mai mult de faptul de "a fi" decât de faptul de "a face". Atunci când suntem tineri şi sănătoşi trebuie să răspundem şi cu acel "a face". Însă acel "a face" al bătrânului este diferit. Să ne gândim la bătrânii din Vechiul Testament: Abraham, un patriarh al credinţei care dă bucurie, entuziasm; Ana, o femeie foarte evlavioasă care îl aşteaptă pe Mântuitorul; Simeon care îl îmbrăţişează pe Mântuitorul...
Deci fiecare dintre noi trebuie să înveţe şi să aprecieze propria bătrâneţe?
Monseniorul Redrado: Ca atâtea lucruri importante în viaţă, nu putem să le trăim fără o pregătire propedeutică. Cât mă priveşte, reflectez mult în acest sens pentru ca, dacă Domnul va voi să-mi dea, să mai pot trăi nişte ani cu seninătate, entuziasm şi pace; nu ca o persoană inutilă, ci fiind util; atunci când voi ieşi la pensie, perioadă de care aş vrea să mă bucur enorm, am multe lucruri de făcut, dacă Domnul îmi va da forţa mintală şi fizică...
Orizontul de acţiune al dicasteriului dumneavoastră este foarte vast. Care sunt actualmente priorităţile sale?
Monseniorul Redrado: Persoanele care trebuie să acţioneze în pastoraţie sunt înainte de toate episcopii. Am spus aceasta cu forţă, pentru că episcopul, în dieceza sa, este succesorul apostolilor. Lui i-a fost dată misiunea de a evangheliza, a sfinţi şi a conduce. Pe Isus îl găsim mereu printre cei bolnavi; la fel pe apostoli.
Am insistat încă de la început ca fiecare conferinţă episcopală să aibă un episcop responsabil cu pastoraţia sănătăţii, care să anime în fiecare ţară grupuri de persoane dedicate pastoraţiei sănătăţii în dieceze. Şi acest lucru s-a răspândit foarte mult