Terapia prin rugaciune a bolnavului parkinsonian
1 .Credinta si suferinta .
Atunci cand tratezi o fiinta umana, te adresezi celor trei compartimente definitorii pentru fiinta umana: trupul, spiritul si sufletul, dupa exceptionala strategie pe care Sfanta Scriptura ne-o prezinta, cu aceeasi putere si astazi ca si atunci cand a fost scrisa (1 Tesalonicieni 5:23). Noi invatam pacientii ca terapia adevarata, ca si profilaxia adevarata, se adreseaza in egala masura si in acelasi timp spiritului, sufletului si trupului.
Medicina are tomuri intregi de tratate si manuale pentru trup, dar despre spririt si suflet ne spune prea putin, sau nimic. Medicul de familie cu pacientii sai formeaza o mare familie si este foarte placut pentru pacienti ca medici sa aiba timp de ei si sa le asculte chiar si toate nebuniile pe care le spun. Aceasta degajare a pacientului, placerea cu care participa activ in cursul tratamentului, deja inseamna o recuperare de 50%.
Comunicarea este foarte importanta. Pacientul are astfel deschiderea sa-i spuna medicului tot ce simte el si bucuria de a identifica in medic un partener adevarat, care il asculta si este atent la toate aspectele bolii. Parteneriatul medic-pacient ,acest culoar terapeutic biunivoc este definitoriu pentru tot ceea ce urmeaza ca perspectiva pentru pacient
Credinta pe care ne-o inspira cuvantul lui Dumnezeu devine parte din noi.Veritabila credinta cristica are trei lucruri valoroase: vede invizibilul, crede incredibilul si primeste ca rasplata imposibilul. Asta-i credinta adevarata. Si multi pacienti au trait pentru ca au avut credinta, au crezut ca este posibil sa fie vindecati.
Boala nu este un blestem, ci un excelent moment de a exersa credinta in Acela care are puterea vindecatoare, de a valorifica credinta in remediile pe care ti le-a pus la dispozitie, si sa vezi ca sunt eficiente. Un om credincios are o alta descarcare de neuromediatori chimici la nivelul sinapselor neuronale - acest lucru este demonstrat stiintific.
Depresivul este unul la care nu se mai descarca suficienta serotonina, sau se descarca foarte incet. Serotonina este neuro-hormonul fericirii. Apoi, avem si beta-endorfinele, secretate de celulele neuronale si de celulele T ale sistemului imunitar, care sunt de 300 de ori mai puternice decat morfina.
Multumirea sufleteasca prin intermediul credintei este mobilizatoare pentru celula neuronala si celula T, care secreta beta-endorfina.. Mai important decat boala pe care o am este cum percep eu boala aceasta. Daca imi spun: sunt bolnav, dar am sa fac tratament, ma incred in Domnul si cultiv aceasta incredere, transmitand celulelor mele zi de zi acest mesaj pozitiv, celula mea va fi mereu pe creasta valului.
Trebuie cultivata atitudinea mentala pozitiva. Apoi, credinta in Creator mai are un avantaj: ne invata cum sa ne rugam. Credinta si rugaciunea sunt mijloace ale harului care ar trebui sa reprezinte prioritati in viata. Rugaciunea este respiratia sufletului, care vitalizeaza intreaga fiinta
Cele 10 porunci, etalonul moralitatii, ne vorbesc despre dragostea bidimensionala: pe verticala, in relatia cu Dumnezeu, si pe orizontala, in relatia cu semenii nostri. Ce trist ca firea noastra pacatoasa este refractara la ele, deschizand astfel poarta pentru boala si durere.Actul iertarii este un act al resuscitarii celulelor - atat ale celui care iarta, cat si ale celui iertat. Lipsa iertarii, cultivarea resentimentului, a urii, a emotiilor negative in general, este sursa de bulversare a intregii fiziologii a organismului. Esti un om bolnav, tot timpul sub stresul neiertarii. Intre altele, spune cuvantul lui Dumnezeu: “Sa iubiti cum a iubit Cristos!”.
2.Medicul tratraza Cristos vindeca
Eu sunt un medic care trateaza, Domnul Iisus vindeca. Nu exista boli incurabile, ci doar bolnavi incurabili.Exista boli incurabile numai pentru om, nu si pentru Dumnezeu. Cel mai frumos mesaj al Bibliei despre Domnul Iisus Cristos este acesta: “El iti vindeca toate bolile tale, iti iarta toate faradelegile tale” (Psalm 103:3), adica El trateaza si spiritul si sufletul bolnav de pacat, si iti vindeca si trupul lovit de boala. Pe cartea Lui de vizita scrie: “Specialist in imposibilitati umane si Specialist in sanatate”. Eu, personal, asta le transmit pacientilor, ca nu exista boala incurabila. Exista bolnavi incurabili, pentru ca nu vor ei sa faca ce trebuie sau se limiteaza sa-si spuna “Nu pot sa ma vindec, nu pot sa fac mai mult”. Vindecarea nu vine de la sine sau de la doctor, vindecarea vine de la Iisus.
3.Terapia prin rugaciune are efect
Lobul parietal este responsabil de starea de meditaţie, stare care se instalează în momentul rugăciunii, moment în care se pierde noţiunea vieţii din afara sinelui.Oamenii îşi activează tot timpul părţile spirituale ale creierului, convinşi că rugăciunile îi vor vindeca de boli. Şi, în mod surprinzător, o serie de dovezi ştiinţifice arată că credinţa chiar îi poate răsplăti cu sănătate.
Dacă oamenii se roagă şi meditează vreme îndelungată, unele schimbări ale creierului devin permanente. Meditatorii de cursă lungă, cu cel puţin 15 ani de antrenament, par să aibă lobul frontal mai gros decât ceilalţi, de exemplu, ceea ce le sporeşte puterea memoriei, lucru testat de Newberg.
Oamenii care îşi menţin sentimentul de mulţumire faţă de ceea ce merge bine în viaţa lor sunt mai puţin înclinaţi spre depresie, ceea ce reprezintă un semn al sănătăţii. Într-un alt studiu, recent, sociologul american mai arată şi că oamenii care cred că viaţa lor are un sens trăiesc mai mult decât ceilalţi.
4.Rugãciunea “Tatãl Nostru”,are putere vindecatoare
Transmisã de Isus Cristos prin Matei 6: 9-13, pare sã conecteze zone specifice ale glandelor noastre cu universul vindecãtor, astfel încât:
1) glanda pituitarã corespunde cuvântului “ceruri”;
2) glanda pinealã corespunde cuvântului “nume”;
3) glanda tiroidã corespunde cuvântului “voie”;
4) glanda timusului cuvintelor “cer/pãmânt”;
5) plexul solar (glandele suprarenale) corespund cuvântului “greseli”;
6) celulele lui Lynden corespund cuvântului “ispitã”; si glandele gonadelor corespund cuvântului “pâine”.
Probabil cã cea mai bunã dovadã a puterii vindecãtoare a rugãciunii este de naturã interioarã si personalã, iar cei care am fost norocosi ca sã o trãim am vãzut puterea rugãciunii vindecându-ne în repetate rânduri. Dar pentru sceptici, experimentele stiintifice care au dovedit si continuã sã dovedeascã puterea rugãciunii, educã societatea asupra Marelui Necunoscut care este Rugãciunea.Depinde de noi dacã decidem sã o folosim pentru ameliorarea vieti
5. Rugaciunea Crezul alunga entitatile malefice
Omul este inzestrat cu o putere homeostazica de autovindecare. Atunci cind descopera credinta in Cristos– este inzestrat cu puterea nadejdii si practic poate invinge orice boala. Un studiu efectuat intr-o clinica americana, pe un esantion reprezentativ de bolnavi, aplicindu-li-se acelasi tratament, arata ca cei care credeau in puterea divina s-au vindecat mai repede decit cei care aveau o atitudine indiferenta fata de Dumnezeu.
Primul pas pentru cei care vor urma si aceasta terapie prin post si rugaciune este rostirea, in fiecare zi, a rugaciunii Crezul. Prin marturisirea de credinta, puterile ceresti ne acopera, iar duhurile rautatii se indeparteaza neputincioase.
Crezind in atotputernicia Sfintei Treimi, credem in puterea ei atottamaduitoare. Rugaciunea este calea deschisa spre Dumnezeu. Prin rugaciune, omul se poate cunoaste mai bine si poate vedea clar cauzele imbolnavirii. Aceasta ii da omului un sentiment de protectie
si de curaj in fata bolii, scapind de suferinta cauzata de sesizarea fara intelepciune a raului in lume.
Crestinilor practicanti (atit celor bolnavi, cit si celor sanatosi), nu trebuie sa le lipseasca din casa icoanele, cartile de rugaciune, tamiia, mirul, uleiul si faina de la Sfintul Maslu, florile de la Vinerea Mare (Prohodul Domnului), crengutele de salcie aduse de la biserica in ziua de Florii, frunzele de nuc din Duminica Rusaliilor, candela, anafora, agheasma mare si agheasma mica. Toate acestea au o influenta benefica asupra organismului, dar si asupra casei.
6.Uleiul si faina de la Sfintul Maslu anihileaza energiile negative
Icoanele sint ferestrele catre Dumnezeu, cartile de rugaciune – ghidul spre calea mintuirii. La fiecare inceput de saptamina se aprinde tamiie si se stropeste cu agheasma mica prin casa si prin curte, acolo unde este cazul. Tamiia se mai aprinde si la vreme de nevoi pentru alungarea duhurilor necurate care aduc vrajba si necazuri.
In camera celui suferind, in fiecare dimineata se tamiie si se stropeste cu agheasma. Tot dimineata, pe fruntea si timplele bolnavului se face semnul crucii cu Sfintul Mir, pentru a fi protejat de incercarile ce vin de la timp, de la diavoli sau de la oameni. Uleiul si faina de la Sfintul Maslu se folosesc pentru a anihila eventualele energii negative trimise prin puterea fortelor intunericului . Acestea se pun in mincare in cantitati foarte mici (citeva picaturi de ulei si un virf de lingurita de faina). Florile din Vinerea Mare, crengutele de salcie si frunzele de nuc se pastreaza la icoana.
In casa unui crestin, candela trebuie sa arda in permanenta, pentru ca flacara ei este considerata ochiul Maicii Domnului. Cel care pleaca la drum sa aprinda candela inainte de a iesi pe usa, pentru a fi vegheat, in ziua respectiva, de ochiul Maicii Domnului
Uleiul de la candela se poate folosi atunci cind mirul lipseste. Anafora si agheasma mica Toate acestea vor avea efect asupra persoanelor care cred, nu si asupra celor care vor folosi aceasta terapie ca pe o curiozitate. Divinitatea intervine numai acolo unde portile sint deschise de smerenie, dragoste, credinta si fapte bune.
7.Dorinta de sanatate
Sfantul evanghelist Ioan ne pune in fata ochilor un eveniment din activitatea publica a lui Isus petrecut la lacul Vitezda, unde a sosit intr-o zi de sambata. Aici, in jurul lacului si la cele cinci locuri de acces in lac vede o ‘multime de bolnavi; orbi, schiopi si uscati.’. care asteptau indurarea divina pentru a fi vindecati si salvati de neputintele lor.
. Atat cei din Evanghelia lui Ioan, cat si cei de pe platoul Bisericii din Lurdes sunt cuprinsi de aceeasi dorinta si speranta - vindecarea.
Prin Intruparea si Invierea lui Isus, nepasarea celor de la Vitezda este transformata in indurare, mila si dragoste crestineasca fata de aproapele, de catre voluntarii de la Lurdes, asa dupa cum ne cere si Evanghelia.
Pentru ca, acolo, fiecare neputincios are un insotitor care-l ajuta, nu numai in nevoile sale zilnice, dar si ca sa fie prezent, seara de seara, la pelerinajul de pe strazile Lurdului si la rugaciunea Rozarului unde se roaga Preacuratei Fecioare sa mijloceasca la Fiul lui Dumnezeu, pentru ei, ca sa se insanatoseasca.
Privind cu ochii mintii tabloul evanghelic, descris de sfantul evanghelist Ioan, si cu ochii trupului Lurdul, ai in fata imaginea cutremuratoare a suferintei si neputintei umane, exprimata in neimaginate feluri, dar si speranta din ochii si sufletul acestor oameni loviti de soarta. Si unii si ceilalti asteptand un mantuitor!
Acest paralitic, dar si noi, vedem ca lui Dumnezeu ii pasa de creatura sa, indiferent daca a gresit sau nu, daca acesta isi pune speranta in rugaciune, biserica si Spovada.
El ii intinde mana si-l ridica din orice necaz. Mana Domnului si binecuvantarea sa vine prin rugaciune si credinta in Dumnezeu, la care si noi suntem indemnati.
Din cele istorisite de sfantul evanghelist Ioan retinem rautatea omului care nu L
ovada vindecarii paraliticului, din Evanghelie, este scularea si luarea patului sau, iar a celor care au fost la Lurdes si care au plecat de acolo vindecati sunt carjele, lasate ca dovada si care atarna la intrarea in Grota Preacuratei Fecioare.
Si acestea toate isi au izvorul in Isus Cristos, Inviat, fara de care nu s-ar fi intamplat.Din exemplele de mai sus trebuie sa retinem ca daca suntem sanatosi, pe langa datoria pe care o avem de a multumi Domnului pentru sanatatea noastra, avem si datoria de a ne ajuta aproapele, fara a astepta ceva in schimb si de a-l iubi la fel cum ne iubeste si Dumnezeu pe noi.
8. Rugaciunea pentru vindecare
Text biblic:
’Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage!’ Iacov 5:13.
Intrebare:
Este Domnul si Stapanul nostru astazi tot asa de mult un vindecator al bolilor ca si atunci cand era in persoana aici pe pamant?Raspuns:
Cristos este inca Marele Medic: ‘Domnul nostru Isus Cristos a venit in aceasta lume spre a sluji neobosit trebuintelor omului. ‘El a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat bolile noastre’ pentru a putea sluji fiecarei nevoi a omenirii.’ (Matei 8:17).
’Domnul este locul nostru de scapare atat in boala, cat si in sanatate. ‘Cum se indura un tata de copiii lui, asa Se indura Domnul de cei ce se tem de El .... (Domnul) a trimis cuvantul Sau si i-a tamaduit si i-a scapat de groapa. (Psalmul 107:19-20).
Cristos este astazi acelasi Medic plin de compasiune care a fost si in timpul lucrarii Sale pamantesti. In El se gaseste balsam vindecator pentru fiecare boala, putere intaritoare pentru orice neputinta.’ - .
Este necesara cooperarea cu Dumnezeu: ‘Medicul ar trebui sa-si invete pacientii ca trebuie sa coopereze cu Dumnezeu in lucrarea de refacere. Ei au nevoie sa fie invatati ca fiecare practica ce distruge energiile fizice, mintale sau spirituale, este pacat si ca sanatatea trebuie sa fie asigurata prin ascultarea de legile pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru binele intregii omeniri.’
Folosirea mijloacelor curative: ‘Cei care cauta vindecarea prin rugaciune nu ar trebui sa neglijeze folosirea mijloacelor de remediu (curative) pe care le au la indemana. Folosirea unor astfel de mijloace nu este o tagaduire a credintei, intrucat Dumnezeu a luat masuri de alinare a durerii si de sprijinire a corpului in lucrarea sa de refacere. Nu este o tagaduire a credintei sa coopereze cu Dumnezeu si sa se plaseze in cea mai favorabia conditie pentru a se insanatosi. Dumnezeu a facut in asa fel, incat sa stea in puterea noastra sa obtinem o cunoastere a legilor vietii. ‘
9.Cum se transforma rugaciunea in medicament?
Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in spiritul religiei si credintei proprii. . Rugaciunea se face in liniste , fara a fi deranjati de nimeni, cu o inima deschisa. Dumnezeu stie intotdeauna ceea ce noi avem nevoie, si ne va trimite ce meritam la timpul , locul si momentul potrivit.
Indiferent ca suntem intr-o stare fizica buna sau foarte proasta, vointa si perseverenta de a continua sa ne rugam poate fi liantul permanent intre Dumnezeu si noi.
Rugaciunea nu trebuie sa fie un efort, ci trebuie sa reprezinte o comunicare plina de pace, puritate, tacere launtrica profunda, iubire coplesitoare. Putini oameni inteleg faptul ca marii duhovnici nu realizeaza asceze cu inima arida si din lipsa sufleteasca, ci aceste manifestari decurg ca urmare a unor aspiratii interioare, aspiratii ale sufletului treaz si viu care incepe sa se hraneasca din alte surse dacat cele ale oamenilor obisnuiti: bucuria, dragostea de Dumnezeu si de oameni. Trupul ajunge in aceste conditii sa fie la randul sau hranit de catre suflet, iar vindecarea lui poate sa apara ca o urmare fireasca a acestei transformari launtrice.
“Inainte sa vorbesti, este necesar sa asculti, pentru ca Dumnezeu vorbeste in tacerea inimii.Atunci cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva pe care sa il hranesc.Si atunci cand sunt insetat, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa.
Atunci cand imi este frig, trimite-mi pe cineva pa care sa il incalzesc.Si atunci cand sunt suparat, trimite-mi pe cineva caruia sa-i aduc consolare”. (Maica Tereza)
10.Credinta.invingeParkinsonul.
Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. a învins prin miracol boala Parkinson a început să vorbească inimilor celor.mai.sensibile.de.pe.pamant,Simplu şi sincer în faţa celor puternici, care, obişnuiţi cu conversaţiile diplomatice, cu strategiile verbale, în faţa cuvintelor sale limpezi, uitau de “coroane“, de funcţii şi mândrie şi îngenuncheau în faţa sa pentru.a-i.săruta.mâinile.oneste.
Am văzut îmbrăţişând copii de orice rasă şi condiţie socială. , A binecuvântatd creştini europeni, africani, sud-americani,.australieni.L-am admirat rugându-se în genunchi la Lourdes, Fatima, la Sfântul Mormânt sau într-o parohie romană, apoi, mergând încet, singur, sprijinindu-se în baston,într-o.pădure.din.Valle.d‘Aosta’
Pentru noi, românii, vizita în România în perioada 7-9 mai 1999 va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria noastră contemporană dar, mai ales, în sufletele şi în inimile noastre. Papa Ioan Paul al II-lea vizita atunci pentru prima dată o ţară majoritar ortodoxă şi a fost primit cu mult respect şi entuziasm.La Liturghia celebrată de Sfântul Părinte la Parcul Izvor din Bucureşti, mulţimea aflată acolo a început să scandeze: “Unitate! Unitate! Unitate! “ şi “Vivat papa! Vivat papaa!Câte amintiri de neuitat! Toţi l-am iubit pe papa Wojtyla. Cum am putea uita acea mână care tremura de suferinţă, în timp ce trasa o cruce în aer? Cu siguranţă ea va rămâne.unică.şi.inconfundabIIa A iubit şi a iertat, trebuie apreciat foarte mult deschiderea sa către toţi oamenii, fie ei creştini sau necreştinit“tineneri. , bolnani, batrani Imi amintesc.scandarea;SANTO.SUBITO.Sa-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat un asemenea papă. Să ne rugăm să fie ridicat cât mai curând la cinstea altarelor!
11. Rugacinea a produs vindecaere
Marie-Simon-Pierre membră a unei unei congregaţii catolice a fost diagnosticata in anul 2001 cu boala Parkinson. La 13 mai 2005, cand se implineau 24 de ani de la atentatul impotriva Papei, calugarita a fost foarte bucuroasa sa afle ca Papa Benedict a deschis cauza de beatificare a predecesorului sau. A doua zi, intreaga comunitate a inceput sa se roage Papei Ioan Paul al II-lea sa mijloceasca vindecarea surorii lor.
La cateva ore dupa inceperea rugaciunii, calugarita si-a dat seama ca poate sa scrie fara durerile mari pe care le simtise pana atunci. La doua luni dupa moartea Papei, ea s-a ridicat din patul in care fusese tintuita de boala. Din acel moment, nu a mai simtit nici durere nici rigiditate.
Rugãciunea in fapt este si credintã si medicament, douã balsamuri omenesti fãrã de care de care n-am supravietui nici social, nici individual, nici fizic si nici emotiv.
Secol dupã secol, în fiecare tarã, în fiecare religie propagatoare de dragoste si în fiecare limbã a lumii, rugãciunea a fost si a rãmas un pivot de putere pentru omenire, în fiecare zi.
Au fost si se întâmplã cazuri unde cei mai moderni specialisti de medicinã desi le declarasera “incurabile”, pacientii s-au vindecat în mod miraculus prin rugãciune.
12.Rugaciunea in viziunea stiintei
De altfel unii specialisti, asemenea doctorului Alexis Carrel din secolul XX, s-au apropiat cu respect si au încercat sã înteleagã si sã descrie forta rugãciunii, pe care o considera o terapie miraculoasã, care transcende limite fizice, chimice, psihologice si/sau emotive. Acesta descria în “Meditatii si cãlãtorii la Lourdes” primele sale impresii fatã de o asemenea vindecare miraculoasã a unei paciente incurabile ‘’Rugãciunea actioneazã ca un catalizator atotcuprinzãtor între individ si Dumnezeu-Univers’’
Rugãciunea, ca parte integrantã din sperantã, a ajutat multi oameni sã treacã peste obstacolele vietii, indiferent dacã erau de naturã fizicã, emotivã, socialã si/sau mentalã .
.
Trecind la latura stiintifica rugaciunea inseamna meditatie , efectele benefice datorindu-se punerii in rezonanta cu energiile sublime ale Mentalului lui Dumnezeu
Rugaciunea:
- face posibila amplificarea si interiorizarea functiilor mentalului si ale proceselor psihice.
- elimina gradat zapaceala, superficialitatea, lipsa de concentrare, anxietatea, depresiile, problemele false ridicate de prejudecati si complexele de inferioritate.
- elimina stresul si concomitent ofera o stare de calm si de armonie atat interioara cat si exterioara care se reflecta in imbunatatirea relatiilor si a comunicarii cu cei din jurul nostru.
- inlatura indoiala, suspiciunea, tulburarile de echilibru psihic, lipsa de activitate spirituala, epuizarea psihica.
- dinamizeaza imaginatia creativa.
- regenereaza rapid si profund personalitatea.
determina autocunoasterea potentialului innascut al fiecarei fiinte.
- sondeaza profunzimile constientului, subconstientului si supraconstientului.
- accelereaza maturizarea spirituala.
- creste capacitatea de control asupra emotiilor, gandurilor.
- fortifica mentalul si prin dezvaluirea potentialului propriu determina cresterea increderii in Sine.
- dezvolta memoria si intuitia.
- deschide poarta supraconstientului, a cunoasterii intuitive si a nenumaratelor puteri paranormale.
- determina modificari nu numai in starea mentala si emotionala, cat si in perceptiile senzoriale: bolnavul devine mai deschis fata de ambient, mai constient de frumusetile si culorile naturii, de bucuriile si necazurile altora - el simte textura vietii la fel cum gradinarul simte petalele unui boboc ce se deschide.
Psihologii au demonstrat ca rugaciunea respectiv meditatia este utila pentru reducerea tensiunilor, anxietatilor, psiho-patologiilor asociate stresului (insomnia, balbaiala, hipertensiunea arteriala sau aritmia) si autoinvinuirilor. Ei au apreciat, de asemenea, ca meditatia este benefica pentru reducerea dependentei de droguri, sporirea perceperii identitatii personale, imbunatatirea starii sufletesti, facilitarea exprimarii emotionale, cresterea creativitatii si a nivelurilor de energie si pentru productivitatea generala. De asemenea, meditatia in rugaciune are ca rezultat o minte mai calma si o reducere a impactului suferintei. Cat despre efectele fiziologice ale meditatiei:doctorul si psihoterapeutul Lawrence Le Shan afirma:”Meditatia produce esentialmente o stare fiziologica de profunda relaxare, simultan cu o stare de hiperluciditate. Coeficientul metabolic scade, ca si ritmul cardiac si respirator. Modelul raspunsului fiziologic al meditatiei difera de somn sau de hipnoza. Starea fiziologica produsa de meditatie apare ca fiind opusa aceleia provocata de furie sau de frica. Din punct de vedere tehnic, putem spune ca meditatia suscita o stare hipermetabolica, ceea ce este cu totul diferit de starea de “aparare alarmata“ corespunzatoare reactiei “fugi sau lupta”.
Rugaciunea are un efect pozitiv asupra corpului nostru, care manifesta o puternica tendinta de a-si normaliza reactiile, de a se comporta fiziologic in mod mai destins si mai sanatos.
Tensiunea fizica si psihica dispare, indicatorii de anxietate se estompeaza, coeficientul metabolic fiziologic descreste , scade coeficientul metabolic, diminueaza consumului de oxigen , productia de gaz carbonic aparnd o stare de elevare spirituala.
Studii recente au demonstrat ca RUGACIUNEA face sa basculeze metabolismul general catre aerobioza si aceasta nu in mod simplu, prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o actiune mai intima asupra insesi comenzii metabolice. Aceasta comanda, in cazul de fata, este de origine mentala si ea merge la tesuturi pe calea sistemului nervos autonom care actioneaza modificand diametrul vaselor, influentand asupra secretiilor hormonale si secretand el insusi hormoni, dintre care noradrenalina de o importanta considerabila (atat pentru organism cat si pentru functionare creierului). Se cunoaste faptul ca cresterea proportionala a aerobiozei este in special binefacatoare si nenumarati cercetatori cauta sa gaseasca cel mai adesea mijloace medicamentoase pentru a o obtine.
Este evident, prin urmare, ca rugaciunea profunda obtine aceasta “aerobioza” prin franarea activitatii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. Aceasta diminuare a activitatii simpatice nu se poate obtine doar prin vointa. Aceasta este o parte a sistemului nervos autonom si toate experientele care s-au putut face in vederea conditionarii si franarii simpatice au aratat ca acest reflex foarte dificil de “inscris” se sterge foarte repede.
S-a demonstrat insa ca practica consecventa in intregime lipsita de pericole (sau efecte secundare nedorite) a rugaciunii profunde ar putea sa devina pentru hommo sapiens o cale divina de salvare de boala.
Desi initial boala Parkinson era considerata in Romania o boala RARA in prezent studiile efectuate indeosebi de Asociatia Antiparkinson cu sprijinul Patronatului Farmacistilor din Romania au demonstrat o prelevanta de 3,3 bolnavi la mia de locuitori.
De altfel numarul bolnavilor de Parkinson din Romania 72.845 este acelasi cu numarul nevazatorilor.
Geografic boala are urmatoarea distributie
Judet 1 Ab Ag Ar B Bc Bh Br
Bolnavi 2 1.208 1.706 1266 8.137 2.296 1.157 1485
Mii loc 3 394,4 579,4 493,3 1,6 mil 656.9 611,5 283,2
% 4 0,3 0,29 0,23 0,5 0,36 0,18 0,27
1 Bn Bt Bv Bz Cj Cl Cs
2 783 1.127 3.790 1.361 2.920 839 869
3 283,2 572 478,7 404.7 521 672,4 368,4
4 0,27 0,19 0,79 0,24 0,56 0,89 0,2
1 Ct Cv Db Dj Gj Gl Gr Hd
2 2..486 1.158 1.733 2.452 860 1.560 747 2.196
3 521 187,2 449,8 729,7 320,7 534,6 225,6 500,4
4 0,47 0,61 0,38 0,33 0,26 0,29 0,24 0,41
1
Hr If Il Is Mh Mm Ms Nt Ot
2 1.149 1.121 763 2.788 587 1.599 3.156 2.166 1.437
3 299,3 505,9 386,7 688,4 319,9 465,4 597,4 516,3 503,4
4 0,35 0,22 0,19 0,40 0,18 0,34 0,52 0,40 0,28
1 Ph Sb Sj Sm Sv Tl Tm Tr Vl
2 1.709 2.257 1.060 866 2.153 442 2.336 1.232 1.758
3 762,5 444,7 270 377,5 624,2 273,2 639,2 542,1 465,5
4 0,22 0,50 0,39 0,22 0,34 0,16 0,36 0,22 0,37
Judet 1 Vn Vs Total
Bolnavi 2 1.164 925 72.845
Mii locuitori 3 394,3 465,5 22 mil
% 4 0,29 0,19 0,33
13.Drepturile bolnacilor de Parrkison
Numarul mare al bolnavilor de parkinson de pe glob cca 7,2 milioane bolnavi a condus la data de 11 aprilie1997 Organizatia Mondiala a Sanatatii sa adopte o Carta a Drepturilor bolnavilor de Parkinson
care precizeaza ca acestia au urmatoarele drepturi:
- să fie trimise la un doctor specialist în boala Parkinson ;
- să primească un diagnostic exact ;
- să aibă acces la servicii de susţinere ;
- să primească îngrijire continuă;
- să ia parte în gestionarea bolii
Guvernele si Ministerele Sanatatii se obliga :
• Să crească sensibilizarea opiniei publice la boala Parkinson ca o prioritate de sănătate şi, prin urmare, să reducă stigmatizarea şi să elimine discriminarea împotriva persoanelor cu boala Parkinson la locul de muncă.
• Să îmbunătăţescă viaţa persoanelor afectate de boala Parkinson, asigurându-se că aceştia primesc un tratament adecvat şi să reformeze educaţia medicală în sprijinul iniţiativei OMS « Sănătate pentru Toţi ».
• Să încurajeze toate autorităţile de sănătate din întreaga lume pentru a sprijini conceptul OMS « Sănătate pentru Toţi », şi să implementeze un program referitor la boala Parkinson în concordanţă cu resursele disponibile în fiecare etapă a dezvoltării industriale pentru a realiza o coordonare a eforturilor de către lucrătorii din sănătate, în cadrul modelului în trei trepte de furnizare a serviciilor.
• Să organizeze îngrijirii privind întregul spectru al bolii, structurate în conformitate cu rezultatele studiilor de rentabilitate.
• Să încurajeze un parteneriat între cercetătorii din neurologie şi lucrătorii din sănătate cu scopul de a elabora modalităţi de îmbunătăţire a accesului la servicii de îngrijire şi tratament necesare tuturor persoanelor suferind de Parkinson şi să dezvolte linii directoare practice pentru a ajuta lucrătorii din sănătate în gestionarea efectelor adverse ale medicamentelor, în special în rândul persoanelor în vârstă.
• Să susţină un parteneriat între medici şi ceilalţi lucrători din sănătate şi organizaţiile de voluntariat (non-guvernamentale) care reprezintă interesele pacientului de a promova o mai bună înţelegere a bolii Parkinson.
• Să se adereseze tuturor grupurilor etnice şi culturale de pacienţi, şi să depăşească atitudinile negative din societate faţă de bolile neurologice şi psihiatrice cronice şi să ofere asistenţă practică pentru ţările a căror servicii pentru bolnavii cu Parkinson sunt subdezvoltate.
• La incurajarea cercetării privind boala Parkinson şi dezvoltarea de echipe multidisciplinare pentru a îmbunătăţi gestionarea acesteia.
14.Gradele de dizabilitate a bolii Paekinson
15.Rugaciune pentru bolnavii de PARKINSON
In acest context la Biserica Immaculata din Deva Dr.Budau Gheorghe a creat o rugaciune speciala pentu bolnavilor de Parkinson i
Preaputernice şi slăvite Doamne Isuse Cristoase!
Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor,
Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi,
Si pe cei păcătoşi,
Si ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră!
Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi
Această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi
Iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său.
Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta
Dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale,
Tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii,
Ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău,
Potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa,
Ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii,
Spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii,
Fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră.
Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi
Tată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi
Să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta
Să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi
De mulţumire, ca să se învrednicească
.Să audă glasul Tău cel sfânt:
’’Iertate îţi sunt păcatele!” Amin!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu