vineri, 5 martie 2010

Participarea crestinului la razboi

Dintru inceput trebuie sa afirmam ca un crestin nu poate fi de acord cu razboiul. Crestinul are menirea de a salva, nu de a face victime. El stie ca daca promoveaza viata in jurul sau, nu va fi lipsit de viata. Principiul “ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie” (Iesirea 21, 2) nu mai e de luat in seama, de vreme ce trebuie “sa-ti iubesti vrajmasul, sa faci bine celor ce te urasc, sa binecuvintezi pe cei ce te blesteama, sa te rogi pentru cei ce te necajescc, sa-i intorci si obrazul celalalt celui ce te-a lovit, iar celui ce ti-a luat haina sa nu i te impotrivesti daca doreste sa-ti ia si camasa” (Luca 6, 27-30). Deci nu se mai doreste ca omul sa raspunda raului cu rau. A raspunde cu rau nu inseamna a avea parte de dreptate, ci de nedreptate, de vreme ce inmultesti raul.

Razboiul isi are cauza in instrainarea omului de Dumnezeu. De aceea Biserica nu a marturisit niciodata ca razboiul este drept, de vreme ce el are la baza lui o nedreptate sau nedreptati. Georgios Mantzaridis sustine ca Biserica "a fost nevoita sa tolereze din iconomie (pogoramant) razboiul de aparare ca "rau mai mic", razboi la care recurge de nevoie cel provocat sau nedreptatit si asuprit.”

Sfantul Ambrozie al Mediolanului, facand trimitere la episodul cand Moise l-a aparat in Egipt pe israelitul batut de egiptean, afirma ca cel ce nu combate nedreptatea ce se face aproapelui sau, isi atrage asupra lui aceeasi vina cu acela care face acea nedreptate.

Acesta ar fi motivul pentru care Biserica a binecuvantat persoane care s-au inrolat intr-un razboi de aparare si nu de cotropire. In acest sens, Sfantul Atanasie cel Mare spune: "Nu este ingaduit a ucide, dar a rapune pe cei potrivnici in razboaie este si legiuit, si vrednic de lauda.” Este bine sa retinem ca Sfantul Atanasie cel Mare foloseste termenul "legal, legiuit" si nu termenul "crestinesc", pentru ca ceea ce este legal, nu este neaparat si crestinesc.

Amintim ca in cel de-al treisprezecelea canon al Sfantului Vasile cel Mare, se spune ca omorurile ce se fac in razboaie nu se socotesc omoruri, dar sunt opriti trei ani de la dumnezeiasca impartasanie, cei ce ucid in razboaie. Acesta a fost si motivul pentru care Biserica nu a recunoscut, la cererea imparatului bizantin Nichifor Fokas (963-969), ca soldatii ucisi in razboaie sa fie declarati mucenici. Raspunsul Bisericii a fost urmatorul: "Cum ar putea fi socotiti mucenici, sau deopotriva cu Mucenicii, aceia care omoara si sunt omorati in razboaie, pe care dumnezeiestile canoane ii supun pedepsei, trei ani oprindu-i de la infricosatoarea si sfanta impartasire?".

Cred ca este bine ca orice crestin sa fie cu luare aminte la razboiul nevazut, cu ispitele. Miza luptei sale este mantuirea. Cel care nu are pace in sine, nu poate da marturie si lupta cu adevarat pentru pace. Trebuie sa afirmam ca numai cel care nu cunoaste razboiul interior are vreme pentru cel exterior. Cand un monah a fost intrebat: "Pentru ce Domnul nu da pace lumii...", acesta a raspuns: "Cum este cu putinta pacea deplina pe pamant, daca ramane fie si un singur om cu rea voire?".

In concluzie, voi aminti cuvintele Sfantului Nicolae Velimirovici despre razboi: "Precum cei ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu-se de Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului si razboiul vine inevitabil. Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace. Fie ca vor sau nu, razboiul nu are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanta razboiului. Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr-ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni. Ca nu este pace necredinciosilor, zice Domnul (Isaia 48, 22). In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand. Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi.”

DR.GHEORGHE P.BUDAU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu