sâmbătă, 30 aprilie 2011

A V I Z asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională




În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere şi avizare cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trimisă cu adresa nr. PL x 158 din 30 martie 2011 şi înregistrată cu nr. 32/103 din 31.03.2011.În conformitate cu dispoziţiile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia a dezbătut propunerea legislativă, menţionată mai sus, în şedinţa din 5 aprilie 2011.Membrii Comisiei au examinat proiectul de lege supus dezbaterii şi avizării, precum şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, nr. 107 din 28.01.2011.În urma dezbaterilor, Comisia, cu majoritate de voturi pentru, a hotărât avizarea favorabilă a propunerii legislative, cu propunerile de amendamente cuprinse în anexă.În raport de obiectul şi conţinutul acesteia, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.Preşedinte,Costică CANACHEUÎntocmit: Expert parlamentar Valentin Busuioc2




AnexăAMENDAMENTE ADMISEla proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL x 158/2011)Nr.crt.Text act normativ de bazăOUG nr. 1/2011Amendamentul propus (autorul amendamentului)Motivarea amendamentului propus1


Art. 1. - (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei 1, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie


.Art. 1. - (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie îndeplinite în perioada respectivă, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăSe elimină caracterul abuziv al prevederii actuale care vizează diminuarea pensiei din motive care nu ţin de vinovăţia pensionarului pentru dispariţia datelor referitoare la veniturile realizate de acesta, iar informaţiile referitoare la grad şi funcţie se găsesc în memoriul personal al fiecărui cadru militar, precum şi în ordinul de zi pe unitate.


2Art. 4. Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.


Art. 4 (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.




(2) În cazul în care în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic, pensia rămâne la valoarea avută în plată În scopul respectării principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15, alin. 2 din Constituţia României, care precizează că” „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favora-bile” şi de art. 20 alin. 2 din Constituţia României care3înaintea recalculării.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion Mocioalcăstabileşte că: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la dreptu-rile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazurilor în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”. Potrivit Directivei 86/37/EEC, amendată prin Directiva nr. 96/97/EEC, militarii fac parte din pilonul II al pensiilor ocupaţionale, calcularea pensiei făcându-se prin raportare la ultimul salariu din perioada activă. În acest fel, se beneficiază de măsura mai favorabilă, potrivit prevederilor constituţionale enunţate la punctul anterior.


3Art.


5. Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe seama salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire.


Art. 5. Se eliminăAutori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăEste redundant, întrucât problematica este rezolvată prin amendamentul de la art.44Art


. 6. (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate


Art. 6. Se eliminăPentru a se pune de acord cu prevederile de la art.44în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, până la data emiterii deciziei de revizuire.(2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită Până la sfârşitul lunii februarie 2011.Autori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion Mocioalcă5Art


. 7 (1) În cazul pensiilor prevăzute de art. 5 şi 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcţie de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute în anexa nr. 1.(2) Sumele de plată se vor achita până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se reţin din drepturile de pensie, în condiţiile legii.Art.7. Se eliminăAutori: deputaţii Niculae Mircovici, Eugen Bădălan, George Scutaru, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Mihăiţă Calimente şi Ion MocioalcăPentru a se pune de acord cu prevederile de la art.4


PreşedinteCostică CANACHEUÎntocmit: Expert parlamentar Valentin Busuioc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu