A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012 [

A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012


Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2011, a Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.